Momcilovic a ajuns printre cel mai bine plătiţi 5 jucători din lotul lui Dică. Tot Alibec e ”șeful”!
13.10.2017, 13:18Gigi Becali își ceartă jucătorii după câte o reprezentație mai slabă, dar nu ezită nici să bage mâna în buzunar atunci când evoluțiile acestora îl mulțumesc. Așa a fost și cazul lui Marko Momcilovic (30 de ani), fundașul stânga al roș-albaștrilor, care s-a trezit cu o surpriză din partea patronului cu câteva zile înaintea derby-ului cu Dinamo, câștigat de FCSB cu 1-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prin cele 15.000 de euro, cu care este acum remunerat, fundasul sârb a intrat în Top 5 salarii la gruparea lui Nicolae Dică, potrivit celor de la Gazeta Sporturilor. Momcilovic l-a egalat la salariu pe Mihai Pintilii, unul dintre căpitani dar și pe Eddy Harlem Gnohere. În schimb, a ajuns să câștige mai mult față de Junior Morais, brazilianul în umbra căruia a stat la început de sezon. Bine, și acum fostul jucător al celor de la Astra pare favorit pentru postul de fundaș stânga, astfel că Momcilovic trebuie să se roage ca Dică să-l bage pe Morais la ”închidere” pentru a avea și el loc în primul 11.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
În topul celor mai bine plătiți jucători de la FCSB, care poate reprezenta ușor și un top al salariilor la nivelul Ligii 1, primul loc revine tripletei sosită de la Astra, Denis Alibec (26 de ani), Constantin Budescu (28 de ani) și Filipe Teixeira (37 de ani), toți cu câte 20.000 de euro pe lună.
Becali scoate mulți bani din buzunar pentru a satisface promisiunile făcute față de jucători, dar, chiar și așa, tot face economie față de anii precedenți. În urmă cu doi ani, Alexandru Chipciu, acum la Anderlecht, câștiga senzațional pentru România, 30.000 de euro pe lună, în timp ce Paul Papp, rezervă de lux la acel moment, primea 25.000 de euro. Mai mult, nu mai puțin de șase jucători primeau atunci 20.000 de euro pe lună: Enache, Varela, Hamroun, Stanciu, Adi Popa și Pintilii.
2013 e anul în care Momcilovic a ajuns în România, transferat de Pandurii de la Javor, din Serbia.
250.000 de euro a achitat Steaua celor de la Pandurii în iarna lui 2016
6 goluri și 5 assisturi a realizat Momcilovic în tricoul roș-albaștrilor în cele 69 de apariții de până acum.
Topul salariilor la FCSB, octombrie 2017
Denis Alibec - 20.000
Constantin Budescu - 20.000
Filipe Teixeira - 20.000
Mihai Pintilii - 15.000
Marko Momcilovic - 15.000
Eddy Harlem Gnohere - 15.000
Gabriel Enache - 12.000
Junior Morais - 12.000
** sumele sunt exprimate în euro și reprezintă valoarea pe lună
Etichete: steaua , top salarii steaua , momcilovic steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...