Video MM Stoica s-a dezlănțuit și a fost trimis în tribune. După eliminare, a intrat pe teren
13.05.2017, 21:04VIDEO FCSB - CS Universitatea Craiova. FCSB a făcut spectacol în primele 45 de minute ale întâlnirii cu CS Universitatea Craiova, iar directorul sportiv Mihai Stoica a fost eliminat pentru bucuria exagerată de la golurile echipei sale.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
MM Stoica a scăpat de eliminare la cel de-al doilea gol, prin care Alibec a realizat dubla. A sprintat pe margine spre banca oltenilor și s-a oprit la limita spațiului tehnic. Imediat după ce s-a oprit, i s-a adresat arbitrului de rezervă, iar din semnele sale părea să îi arate că e prima dată când depășește limita și să promită că nu se va repeta.
Un minut mai târziu, însă, MM Stoica a recidivat. Imediat după golul de 3-0 reușit de Jakolis, oficialul stelist a izbucnit din nou și de această dată nu a mai fost iertat, iar centralul Horațiu Feșnic l-a trimis în tribune.
După ce arbitrul l-a eliminat, MM Stoica a pătruns pe teren și i-a transmis ultimele indicații lui Denis Alibec, înainte de a urca în tribună.
Directorul sportiv s-a dus în tribune alături de antrenorul Laurențiu Reghecampf, suspendat și pentru această etapă, după eliminarea suferită pe finalul derby-ului cu Dinamo, din runda a 8-a a play-off-ului.
VIDEO Faza celui de-al doilea gol, la care MM Stoica a scăpat de eliminare
VIDEO Faza eliminării lui MM Stoica
Etichete: mm stoica , video stoica , fcsb craiova , video fcsb - cs universitatea craiova , video fcsb - cs universitatea craiova digi sport , stoica eliminare , eliminare mm stoica , video eliminare mm stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...