MM Stoica: “Nu mai pleacă niciun jucător și aducem doi atacanți!“
26.06.2013, 22:01Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a rămas impresionat de primirea pe care fanii echipei au făcut-o jucătorilor Stelei la întoarcerea acestora din primul cantonament al verii, cel din Austria.
La doar câteva zeci de minute, MM Stoica a publicat un anunț, pe contul său de facebook, prin care a dorit să le transmită un mesaj fanilor roș-albaștri. Decizia UEFA a schimbat planurile oficialilor din Ghencea, care au promis că vor întări echipa pentru ca aceasta să acceadă în grupele UEFA Champions League.
“Când am zis anul trecut că ’e de bine’ m-a luat toată lumea la mișto, când am zis 24... la fel, când am pronosticat că vom ajunge pe Stamford Bridge unii se strâmbau de râs, când am renunțat la avocați străini și am mers pe Mergeani & Prodan... m-au pus la zid...
24 a venit, cu Chelsea am jucat , vom juca în Champions League (cam buni avocati).
Acum iar e jale la Steaua în accepția unora... așa că fiți atenți aici: NU MAI PLEACĂ NIMENI ȘI ADUCEM 2 ATACANȚI... și iar va fi ’de bine’... trust me
US 25 & UCL!“, este mesajul postat de oficialul campionilor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Managerul campionilor n-a oferit detalii despre cei doi atacanți, dar a spus că dorește ca ei să fie “rezolvați“ până sâmbătă (VEZI DETALII AICI).
Trei amicale în Anglia
Steaua va pleca sâmbătă în al doilea cantonament al verii, de data aceasta în Anglia. Acolo, Steaua are programate trei partide amicale, împotriva unor formații modeste din Scoția și Anglia.
Pe 30 iunie, echipa lui Reghecampf o va întâlni pe Livingston, din liga a doua scoțiană, apoi se va duela cu Notts County, formație din al treilea eșalon englez, pe 2 iulie. Clubul înființat în 1862 este cel mai vechi din lume.
În ultimul test înaintea partidei de pe Arena Națională cu Petrolul, Steaua va da peste Sheffield Wednesday, echipă din Championship, pe data de 6 iulie.
Programul Stelei până în luna august
29 iunie - 9 iulie - cantonament Anglia
29 iunie - deplasare spre Anglia
30 iunie - amical: Steaua - Livingston
2 iulie - amical: Steaua - Notts County
6 iulie - amical: Steaua - Sheffield Wednesday
9 iulie - deplasare către Bucureşti
10 iulie - Supercupa României, cu Petrolul
16 - 17 iulie - Steaua - Vardar, primul meci din turul 2 preliminar al UEFA Champions League
19 iulie - Tragerea la sorţi a tururilor 3 preliminare în UEFA Champions League şi Europa League
20 - 21 iulie - Prima etapă a Ligii I
23 - 24 iulie - Vardar Skopje - Steaua, returul din al doilea tur preliminar al UEFA Champions League
26 - 28 iulie - A doua etapă a Ligii I
30 - 31 iulie - Steaua (dacă se califică) va juca primul meci din turul 3 preliminar al UEFA Champions League
Etichete: steaua , mihai stoica , mm stoica , transferuri steaua , steaua atacanti , cantonament steaua anglia , steaua achzitii , meme despre achizitiile stelei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...