MM Stoica în fața instanței: "Trebuie să ies din țară, funcția implică deplasări"
19.02.2013, 18:08Pe data de 11 februarie, DNA a cerut instanţei luarea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara în cazul celor opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor de jucători. Instanţa a amânat atunci pentru 19 februarie dezbaterea cererii DNA şi a stabilit ca judecarea recursurilor să fie reluată în 5 martie.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a declarat că natura funcţiei pe care o are implică deplasări în străinătate: "Faptul că sunt inculpat face ca această solicitare să se ia şi împotriva mea", a indicat MM Stoica. În ultima săptămână el a călătorit în Olanda, alături de delegația Stelei, care a jucat un meci cu Ajax Amsterdam în '16'-imile Europa League.
Borcea a invocat afacerile
Fostul acţionat dinamovist Cristi Borcea a declarat, marţi, la instanţa supremă, că cererea DNA privind interdicţia de a părăsi ţara nu se justifică, pentru că a ieşit de mai multe ori din ţară şi de fiecare dată a revenit şi a fost prezent la toate termenele de judecată.
"Pe 7 ianuarie, ulterior pronunţării deciziei instanţei de apel, am achiziţionat o societate comercială cu peste 300 de angajaţi. Am făcut zeci de deplasări peste graniţă, dar de fiecare dată am revenit în ţară. Toate afacerile mele sunt în România şi în total am peste 600 de angajaţi. Înainte de termenul din 11 februarie am venit în ţară, iar cu două zile înainte soţia şi copilul au venit şi ei. Am venit la toate termenele de judecată, inclusiv la trei săptămâni după ce suferisem o operaţie pe cord deschis", le-a spus Borcea judecătorilor instanţei supreme.
Cristian Borcea a precizat că mers la hotelul Crowne Plaza pentru a discuta cu avocaţii săi, şi nu pentru o întâlnire conspirativă, cum susţine DNA.
"La Crowne Plaza m-am întâlnit cu avocaţii mei, la barul din holul hotelului. Nu m-am gândit şi nici nu mă gândesc să părăsesc România. La acea întâlnire a fost prezent şi un fost reprezentant al FIFA", a precizat Borcea.
Pădureanu s-a apărat cu bolile
La rândul său, preşedintele onorific al Clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, le-a arătat judecătorilor ICCJ că bolile de care suferă nu i-ar putea permite să plece din ţară şi că, totodată, nu poate părăsi clubul alături de care a fost din 1964.
"Conduc clubul Gloria Bistriţa din 1964 şi am făcut asta probabil din cauza rezultatelor bune. Din aceeaşi cauză acum o lună şi ceva am devenit preşedinte de onoare şi în această calitate am diverse atribuţii, precum să ţin relaţia cu echipa. Nu am de gând vreodată să plec departe de oraşul, unde trăiesc de peste 54 de ani", a susţinut Pădureanu.
Etichete: steaua , mihai stoica , mm stoica , cristi borcea , mm stoica steaua , jean pădureanu , stoica , mm stoica dosarul transferurilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...