Video MM Stoica atacă dur arbitrajul din derby. Replică pentru Dan Petrescu
12.02.2018, 11:47VIDEO FCSB - CFR Cluj 1-1. Derby-ul disputat la finalul săptămânii trecute a fost unul încins, cu multe faze controversate, iar la final ambele tabere au acuzat arbitrajul centralului Marcel Bîrsan. Contactat telefonic în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Mihai Stoica a precizat care au fost fazele care i-au nemulțumit pe roș-albaștri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În minutul 33, ardelenii au deschis scorul prin Vinicius, care a marcat din apropiere, după o fază la care Andrei Vlad a comis o mare eroare. Tânărul portar al roş-albaştrilor a ieşit greşit pe o centrare a lui Deac, a pierdut duelul cu Djokovic, mingea a ajuns la Ţucudean, care a trimis în transversală, apoi fundaşul brazilian a înscris simplu din câţiva metri.
"Un arbitraj corect a lipsit la ultimul meci. Voi sublinia câteva chestii importamnte. Golul marcat de CFR Cluj este marcat în condiții neregulamentare, deși nimeni, dar absolut nimeni dintre specialișiti nu vorbește. Mureșan îl împinge evident pe Momcilovic (nr. înainte de intervenția lui Andrei Vlad)" a declarat Mihai Stoica.
În minutul 74, la un duel în careu între Florin Tănase și Mureșan, căpitanul roș-albaștrilor a căzut în careu, dar centralul a lăsat jocul să continue.
"E penalty când Mureșan îi sare în cârcă lui Tănase. Este un penalty evident. Hai să nu mai vorbim de bazaconii legate de modul în care Tănase cade în careu. Atinge Mureșan balonul? Nu! Mulțumesc! Atinge Tănase balonul, doar el" a mai declarat Mihai Stoica.
Oficialul roș-albaștrilor i-a răspuns apoi și lui Dan Petrescu, cel care la finalul meciului a declarat că "arbitrul Bîrsan se lua de gât cu jucătorii Stelei la pauză". Foşti colaboratori la Urziceni, când Unirea a luat titlu, Petrescu și Meme se află acum în tabere diferite.
"Dar de ce face Dan Petrescu circul pe care-l face până vine arbitrul și-l amenință că-l dă afară, după care se potolește? Pentru că pune presiune pe ei. Când nu ai argumente vii cu tot felul de invenții d-astea, cum a fost și aceea cu Bîrsan care i-ar fi luat după gât pe fotbaliștii Stelei" a declarat Mihai Stoica.
Oficialul roș-albaștrilor consideră că echipa lui Dică pornește cu prima șansă în lupta pentru titlu. "Dacă vom avea arbitraje corecte și nu se vor mai decide meciurile cum s-a decis ăsta, atunci vom avea prima șansă. Apoi, nimeni nu a spus că am avut două mari absențe Alibec și Gnohere" a încheiat Mihai Stoica.
Etichete: liga 1 , fotbal , mihai stoica , mm stoica steaua , arbitraj derby , fcsb cfr , meme stoica derby , meme stoica arbitra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...