Miriuță: "La noi n-a fost grevă! Grevă la CFR e doar la gară, când nu pleacă trenul!"
01.05.2014, 14:35Fotbaliștii celor de la CFR Cluj au refuzat să se antreneze în urmă cu două zile (DETALII AICI), dar Vasile Miriuță spune că nu a fost vorba de o grevă propriu-zisă, ci doar de o nemulțumire generală legată de neplata salariilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tehnicianul a admis însă că fotbaliștii nu vor intra în cantonament joi, după cum era stabilit, iar aceștia vor veni la stadion mâine, în ziua meciului contra Concordiei Chiajna, partidă programată de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
"Sincer, astăzi nu intrăm în cantonament, dar vom lua prânzul la hotel mâine şi vom intra atunci în cantonament, însă atmosfera e bună. Jucătorii se vor pregăti 100%, vor fi prezenţi la meci mâine şi vor da totul", a spus Miriuță.
Tehnicianul a comentat și declarațiile pe care le-a făcut miercuri Iuliu Mureșan, care a spus că este posibil ca la vară să renunțe la funcția de președinte al ardelenilor (DETALII AICI):
"Am văzut ce a spus domnul Mureşan, dar nu cred că va pleca. Dânsul a fost implicat aici de la bun început, a construit această echipă alături de Arpada Paszkany, iar CFR este ca și copilul său, așa că nu cred că se va retrage".
Miriuță a reafirmat totodată că va continua și din vară pe banca clujenilor:
"Am contract până în 2015, îmi doresc să rămân aici, altfel aş fi plecat de unul singur. Dacă şefii îşi doresc să rămân, e un lucru pozitiv şi mă face să lucrez mai bine. Probleme sunt peste tot, nu doar la CFR. Staţi liniştiţi, că ne vom reveni repede!".
Partida CFR Cluj - Concordia Chiajna va avea loc vineri, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Fazele video vor fi disponibile în timp real pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: vasile miriuta , video miriuta , miriuta la noi n-a fost greva greva la cfr este doar la gara , greva cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...