Mircea Lucescu, dezvăluiri despre patronul Rapidului: ”Nu și-a închipuit că e atât de greu”
articol scris de Digi Sport20.08.2023, 22:47
Mircea Lucescu (78 de ani), antrenorul lui Dinamo Kiev, l-a lăudat pe acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, pentru modul în care acesta a gestionat situația la clubul giuleștean.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
De altfel, ”Il Luce” a fost prezent în lojă la meciul Rapidului cu Petrolul Ploiești (pierdut de giuleșteni cu scorul de 0-2) și a fost văzut mai multe minute vorbind cu acționarul principal al formației ”alb-vișinii”.
Mircea Lucescu, dezvăluiri din viața lui Dan Șucu
Mircea Lucescu a dezvăluit confesiunea pe care i-a făcut-o Dan Șucu într-o conversație privată, pe care cei doi au avut-o la telefon. De asemenea, tehnicianul de 78 de ani a transmis că-l apreciază pe omul de afaceri pentru modul în care s-a descurcat până acum într-un domeniu nu tocmai familiar până de curând.
”Este un om extraordinar (n.r. Dan Șucu)! Ce a făcut el, să iasă din nișa lui de succes (n.r. industria mobilei) pentru a veni aici… Eu am vorbit cu el la telefon și îmi spunea că nu și-a închipuit că e atât de greu.
El a reușit să facă și sunt convins că va face mai mult. Are cei doi copii care iubesc fotbalul foarte mult. El, ușor-ușor, se atașează fenomenului, suferă, pentru că asta e specifică suporterului, să și sufere, nu numai să se bucure. De aia spun, ei trebuie să aibă răbdare. Au un antrenor foarte bun, priceput. Ghinionul pe care l-au avut se poate întâmpla oricui”, a susținut Mircea Lucescu, într-o intervenție la ProSport.
De asemenea, ”Il Luce” i-a sfătuit pe fanii giuleșteni să nu-l critice pe Dan Șucu pentru deciziile sale și, implicit, să-l facă pe acesta să renunțe la funția de acționar majoritar de la Rapid.
”În niciun caz, suporterii să mai facă greșeala pe care au făcut-o cu George Copos! Pentru că l-au adus în situația să renunțe. Dacă și pe el (n.r. Dan Șucu) îl pierd, la Rapid nu va mai veni nimeni, pentru că el a venit cu tot sufletul, a făcut multe schimbări, a făcut centrul ăsta, a investit. Lângă el, este centrul Pro Rapid care a ajuns într-o stare deplorabilă”, a mai spus Mircea Lucescu.
Etichete: rapid , mircea lucescu , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...