Mihai Stoica: „Sunt încântat. Pintilii, Dumitraș și Filip au jucat de parcă ar fi la Steaua de ani de zile. Atitudinea a fost excelentă“
20.06.2012, 21:38Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a fost încântat de evoluția roș-albaștrilor din primul amical derulat în cantonamentul austriac.
„Meciul mi-a lăsat o impresie excelentă, pentru că a fost un antrenament reușit. Noi n-am pregătit acest meci ca unul în care să conteze rezultatul final. Așa că, în opinia mea, băieții s-au prezentat excelent“.
Chestionat în privința noilor veniți, Stoica a replicat:
„Adevărat că Rocha a avut foarte multe ocazii, și că n-a marcat, dar acest asepect n-are importanță acum. E prima partidă după pauza de vacanță, apoi trebuie să ținem cont de condițiile meteorologice în care s-a desfășurat partida. Așadar, atitudinea este tot ce contează acum iar ea a fost una foarte bună. Cât despre cei nou veniți am numai cuvinte de laudă. Pintilii, Dumitraș și Filip au jucat ca și cum ar fi fost cu noi de ani de zile, la fel și tinerii“.
„Latovlevici, netransferabil“
Oficialul roș-albaștrilor l-a lăudat și pe Cojocaru, portarul care a gafat la golul georgienilor:
„Cojocaru a avut două intervenții de mare poartar, vă reamintesc că are doarv 16 ani, și sigur va ajunge unul dintre cei mai mari portari din România, dacă nu cumva va fi cel mai bun.
N-a fost ocolit nici subiectul Latovlevici, despre care se spune că ar avea oferte din Ucraina: „Nu cunosc limba, nu cunosc oferte, dar vă spun cu siguranță că Latovlevici este netransferabil“.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Etichete: steaua , liga i , mihai stoica , amical torpedo kuitasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...