Mihai Stoica nu l-a iertat pe Bălgrădean pentru ”transferul secret” la CFR: ”L-am înregistrat când a spus asta”
articol scris de Digi Sport15.05.2021, 23:29
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a dialogat cu publicul prin intermediul unui live pe pagina oficială de Facebook a clubului. Oficialul roș-albaștrilor a vorbit și despre Cristi Bălgrădean.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Acesta nu poate uita episodul din sezonul trecut, când Bălgrădean a fost scos din lotul FCSB-ului pentru că a semnat cu CFR Cluj. Totul a pornit după un meci disputat la Botoșani, în care Gigi Becali l-a acuzat pe portarul arădean că a greșit.
Mihai Stoica: ”L-am înregistrat când a spus asta”
„La el nu era problemă că a semnat cu CFR, după cum nici la Bouhenna nu e. Faptul că a semnat și nu a spus, a jucat și a greșit... asta e o problemă. Dacă venea și îmi spunea, nu neapărat că mâine se întâlnește cu CFR, putea să spună că a fost ieri.
Îi ziceam bravo, să fii sănătos, vedem ce facem în continuare, dar când tu semnezi cu CFR, cei de la CFR îți spun și l-am înregistrat când a spus 'Mi-au zis să nu spun că am semnat'. Asta contravine regulamentului! Ar fi trebuit ca un jucător care face asta ar trebui suspendat pe toată durata contractului, astea sunt niște chestii care n-ar trebui să apară”, a spus Mihai Stoica, în live-ul de pe pagina FCSB-ului.
Bălgrădean a fost adus la CFR Cluj pentru a acoperi ”golul” lăsat de plecarea lui Arlauskis în Arabia Saudită, la Al-Shabab. 35 de meciuri a bifat portarul român pentru ardeleni, doar că acum concurează pentru un loc de titular chiar cu Arlauskis, care s-a întors în Gruia.
- 1,1 milioane de euro este cota de piață a lui Bălgrădean.
Atletico Arad, Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA Arad, Dinamo, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova, Concordia Chiajna și FCSB sunt cluburile pentru care a evoluat Bălgrădean.
Portarul de 33 de ani a semnat cu CFR Cluj până în 2022, potrivit Transfermarkt.
Etichete: mihai stoica , cristi balgradean , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...