Video Exclusiv Mihai Rotaru a vorbit despre varianta Florin Niță la Universitatea Craiova: ”Au fost discuții foarte intense!”
articol scris de Digi Sport10.02.2023, 08:24
Mihai Rotaru, acționarul celor de la Universitatea Craiova, a anunțat că Giedrius Arlauskis (35 de ani) nu mai este portarul oltenilor, decizie luată de conducerea clubului după gestul fotbalistului de la meciul cu Farul, scor 1-2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Recent, s-a vorbit despre dorința formației din Bănie de a-l transfera pe unul dintre portarii echipei naționale, Florin Niță.
Ce a spus Mihai Rotaru despre varianta Florin Niță la Universitatea Craiova
Totuși, Mihai Rotaru a negat această variantă printr-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Fotbal Club. Oficialul oltenilor a recunoscut, însă, că l-a dorit pe Niță în urmă cu ceva vreme, însă mutarea nu s-a mai concretizat.
Întrebat dacă în Bănie este așteptat alt portar după despărțirea de Giedrius Arlauskis, Mihai Rotaru a mărturisit că, în urma unei discuții cu staff-ul tehnic, antrenorul cu portarii, Daniel Tudor, a spus că se va baza pe David Lazar, pe Laurențiu Popescu și pe alți doi tineri portari crescuți la academia clubului.
”Avem doi portari valoroși, Lazar, care a fost și la națională, și Popescu, jucător crescut de noi. Cu Florin Niță am avut discuții intense acum un an sau acum doi ani. Au fost discuții foarte intense, dar nu s-a putut realiza atunci.
În acest sezon, nu s-a pus problema ca el să vină la Universitatea Craiova. Am avut o discuție cu Neagoe și antrenorul cu portarii. Am zis că trebuie să luăm al treilea portar, dar domnul Tudor a zis că nu, pentru că are doi portari talentați. Va merge cu Popescu, David Lazar și cu cei doi copii. Asta a fost decizia staff-ului tehnic. Noi eram pregătiți să mai aducem un portar în următoarea perioadă”, a sus Mihai Rotaru la emisiunea Fotbal Club.
- În sezonul 2022-2023, Florin Niță n-a prins niciun minut în meciurile oficiale ale Spartei Praga.
- Florin Niță joace pentru Sparta Praga din ianuarie 2018 și a strâns 110 meciuri. A cucerit Cupa Cehiei în 2020.
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Florin Niță, care a fost portarul titular al echipei naționale până în toamna anului 2022.
- În ianuarie, Niță a fost cedat sub formă de împrumut la Pardubice.
Giedrius Arlauskis, pus pe liber de Universitatea Craiova
Anunțul a fost făcut la emisiunea Fotbal Club, de către președintele echipei, Mihai Rotaru.
"Nu e vorba de o listă, dar unii jucători sunt la final de contract, alții nu intră in vizorul staff-ului tehnic. Am reziliat deja cu Arlauskis.
Vreau să îi mulțumesc, a dat dovadă de caracter. Totul a durat cinci minute, nu a cerut nici măcar un euro în plus.
Nu a contat momentul de la Farul. Am început să ne reconsiderăm obiectivele", a spus Rotaru.
Etichete: portar , universitatea craiova , florin nita , mihai rotaru , giedrius arlauskis , david lazar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...