Mihai Roman, atacantul Universităţii, a fost oprit de la efort din cauza problemelor cardiace
05.02.2020, 13:32Mihai Roman II, atacantul Universităţii Craiova, a fost oprit de la efort şi trebuie să facă investigaţii medicale serioase pentru a vedea dacă şi când poate reveni la antrenamente.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Despre problemele lui Mihai Roman a vorbit Sorin Cârţu, preşedintele celor de la Universitatea Craiova.
Mihai Roman nu se mai atrenează din cauza unor probleme cardiace
"Roman este oprit de la efort, are probleme cardiace, trebuie să facă niște investigații serioase. S-ar putea să fie ceva asemănător cu Țucudean. Nu știu sigur. A mai avut și înainte probleme, dar au apărut din nou după cantonamentul din Antalya", a declarat Sorin Cârţu pentru postul Oltenia TV.
Situaţia atacantului oltenilor seamănă cu cele ale lui George Ţucudean, Marian Drăgulescu, Eugen Neagoe şi Marius Stan. Dacă atacantul celor de la CFR Cluj a suferit două ablaţii în Austria, celalţi trei s-au operat la Bucureşti.
Ţucudean a făcut o pauză de patru luni după a doua intervenţie realizată la o clinică din Viena, iar în această iarnă a revenit la pregătiri sub comanda lui Dan Petrescu.
La ce echipe a jucat Mihai Roman II
- FC U Craiova 1948
- Petrolul Ploiești
- U Cluj
- CS Turnu Severin
- Săgeata Năvodari
- Pandurii Târgu Jiu
- NEC Nijmegen
- Maccabi Petah Tikva
- Universitatea Craiova
- ACS Poli Timișoara
- FC Botoșani
Ce este ablaţia cardiacă
- Ablația cardiacă este o intervenție minim invazivă, care constă în cicatrizarea sau înlăturarea completă a țesutului inimii care provoacă tulburările de ritm cardiac.
- Se introduce un cateter printr-o venă sau printr-o arteră până la nivelul inimii, unde se cauterizează țesutul responsabil de apariția aritmiei, cu ajutorul unei unde de radiofrecvență.
- Ablația cardiacă se poate realiza și cu ajutorul unui laser, în care sunt încorporați senzori electrici. Cicatricea apărută în urma cauterizării va crea o barieră între țesutul sănătos și cel bolnav, iar semnalele electrice anormale trimise nu vor mai afecta cordul.
- Ablația cardiacă durează între 3 și 6 ore și în timpul ei pacientul poate resimți o ușoară senzație de arsură, atunci când țesutul este cauterizat. De obicei, este necesară o zi de spitalizare, iar pacientul își poate relua activitatea în doar câteva zile.
Etichete: jucatori universitatea craiova , mihai roman ii , ablaţie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...