Mihai Iosif a răbufnit după Rapid - FCSB 1-0: "Niciodată nu mi s-au recunoscut meritele"
articol scris de Digi Sport16.08.2021, 09:10
Rapid a învins-o pe FCSB cu 1-0 și este singura echipă din Liga 1 fără gol primit după primele 5 etape.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ce a spus Mihai Iosif după Rapid - FCSB 1-0
Giuleștenii sunt pe locul 2 în clasament, la două lungimi în spatele liderului, CFR Cluj. Antrenorul Mihai Iosif a declarat, după derby-ul cu FCSB, că se simte subapreciat.
"Am tot auzit că am jucat cu echipe slabe. FC Argeş, am înţeles că a câştigat la Sepsi, nu ştiu cine cataloghează echipele în bune sau slabe. Noi ne vedem de antrenament, ne vedem de joc, respectăm absolut toţi adversarii din competiţie şi atâta tot. Dar asta cu catalogările... cred că ar trebui să fie mai ponderaţi.
De când am prleuat echipa, am auzit că ba am avut noroc, ba am preluat nu ştiu ce, niciodată nu mi s-au recunoscut meritele aşa cum aş fi meritat eu. Dar nu intru în canacanuri, noi am vorbit pe teren. Eu, meciurile pe care le-am pierdut, cu Craiova şi cu Mioveni în Liga a II-a, nu le-aş pune la stastistică, pentru că nu le-am luat foarte în serios, am jucat cu alte echipe", a declarat Mihai Iosif.
VIDEO Rapid - FCSB 1-0. Giuleștenii câștigă derby-ul într-o atmosferă superbă, după autogolul lui Vinicius
Fanii au luat cu asalt Arena Națională, iar pe cel mai mare stadion al țării au fost prezenți peste 35.000 de suporteri. Suporterii celor două echipe au încins atmosfera încă de la primul fluier al arbitrului și s-au întrecut în mai multe bannere cu mesaje acide.
Pe teren, jocul a fost dur încă din start, însă arbitrul Marian Barbu a ezitat să arate cartonașe galbene devreme. Cele mai mari ocazii ale primei reprize le-au avut veteranii celor două echipe, Săpunaru și Vinicius. Unicul gol al meciului a fost un autogol, semnat chiar de fundașul brazilian al celor de la FCSB. După o centrare din flancul drept a lui Belu, Alexandru Crețu a ezitat să intervină, mingea l-a lovit pe Vinicius, iar apoi a intrat în poarta lui Vlad.
La pauză, FCSB a făcut trei schimbări, au intrat Moruțan, Mamut și Cristea, însă ocaziile periculoase la poarta lui Rapid nu au venit. O șansă notabilă i-a aparținut lui Florinel Coman, în minutul 52, când a încercat să-l surprindă pe Horațiu Moldovan cu un șut dintr-o lovitură liberă din poziție laterală.
Rapid a încercat să conserve rezultatul, iar spiritele s-au încins în minutul 83, după un conflict fizic înre jucătorii celor două echipe. Sorin Șerban a văzut al doilea galben și a fost eliminat după duelul cu Belu, iar Sefer a fost eliminat direct pentru o intervenție violentă asupra apărătorului de la FCSB.
FCSB a forțat pe final, iar Florin Tănase a avut o șansă bună în minutul 90+5, când Florin Tănase a șutat periculos dintr-o lovitură liberă de la marginea careului. Moldovan a reușit să respingă, iar Rapid a obținut o victorie cu 1-0, la fel cum se întâmpla și la ultimul duel direct dintre cele două, în februarie 2015.
În urma acestui rezultat, Rapid a revenit pe locul 2, cu 13 puncte în cinci meciuri, la două lungimi în spatele liderului CFR Cluj. De partea cealaltă, FCSB e pe locul 4, cu 8 puncte.
Etichete: mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...