Mesajul transmis de Pep Guardiola, după ce a apărut zgâriat pe față la conferința de presă
articol scris de Digi Sport27.11.2024, 17:41
Pep Guardiola (53 de ani) a surprins la interviurile de la finalul meciului Manchester City - Feyenoord, scor 3-3, din etapa a 5-a din Champions League, când a apărut zgâriat pe față.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Antrenorul ”Cetățenilor” a fost întrebat ce a pățit, iar prima sa reacție a fost: "Vreau să mă rănesc", a spus Guardiola pe un ton ironic. Ulterior, antrenorul a transmis că s-a tăiat cu unghiile de la mână.
Mesajul postat de Pep Guardiola: ”Răspunsul meu nu a fost în niciun caz menit să scoată la lumină problema foarte gravă a autovătămării”
Felul în care a apărut la conferința de presă a stârnit o mulțime de controverse, iar la aproape o zi distanță de la acest meci, Pep Guardiola a postat un mesaj pe contul de X în care a explicat gestul său.
Antrenorul lui Manchester City a subliniat că nu a vrut să ia în derâdere problema autovătămării.
”Am fost surprins de întrebarea de la sfârșitul conferinței de presă despre o zgârietură care a apărut pe fața mea. Am explicat că zgârieturile au apărut pentru că am avut o unghie ascuțită.
Răspunsul meu nu a fost în niciun caz menit să scoată la lumină problema foarte gravă a autovătămării.
Știu că mulți oameni se luptă cu probleme de sănătate mintală în fiecare zi și aș dori să profit de acest moment pentru a evidenția una dintre modalitățile prin care oamenii pot solicita ajutor.”, a transmis Pep Guardiola.
Galerie Foto
VIDEO Rezumat Manchester City - Feyenoord 3-3
Englezii l-au ironizat pe Pep Guardiola, după ce antrenorul a apărut zgâriat pe față la interviuri
După ce Pep Guardiola a apărut zgâriat pe față, presa engleză nu s-a abținut. A glumit pe seama antrenorului, despre care a scris că a arătat ca după un meci cu Mike Tyson.
”Pep Guardiola părea că ar fi avut câteva runde cu un Mike Tyson în perioada lui bună, după prăbușirea lui Manchester City împotriva lui Feyenoord.
Perioada fără victorii a lui City a continuat în confruntarea din Liga Campionilor cu clubul olandez, după ce a avut un avantaj de trei goluri cu 15 minute înainte de final”, au notat cei de la The Sun.
Etichete: manchester city , pep guardiola , video manchester city sporting
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un purtător de cuvânt al platformei TikTok a respins îngrijorările formulate de Consiliul Naţional...