Mesajul transmis de Emil Săndoi după ce s-a întâlnit prima dată cu jucătorii Chindiei
01.07.2020, 13:00Noul antrenor al echipei de fotbal Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, 55 de ani, a declarat că este încrezător şi speră să se bucure alături de jucătorii şi suporterii Chindiei la finalul campionatului.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Echipa care a fost pregătită până luni de Viorel Moldovan este penultima în clasament, la egalitate cu Dinamo, 17 puncte, şi este ameninţată cu retrogradarea.
Emil Săndoi are încredere să poate salva Chindia de la retrogradare
"Cunosc cât se poate de bine jucătorii pe care îi are echipa în momentul de faţă. Ştiu că e o perioadă foarte scurtă, jocurile sunt foarte concentrate şi este o perioadă decisivă. E adevărat, echipa nu se găseşte într-o situaţie prea fericită, dar sunt încrezător.
Am luat un prim contact cu băieţii la antrenamentul de ieri. I-am simţit capacitaţi şi dornici să obţină performanţă. Deci din punctul acesta de vedere am văzut multe plusuri. Sper ca în această perioadă să obţinem rezultatele pe care ni le propunem să să dea Dumnezeu ca la finalul campionatului să ne putem bucura împreună", a spus tehnicianul, care l-a înlocuit în funcţie pe Viorel Moldovan.
"Suporterii să fie convinşi că vom face tot ce depinde de noi pentru a obţine rezultate cât mai bune. Le transmit un salut călduros suporterilor echipei. Lipsesc mult echipei în această perioadă. Eu am văzut atmosfera de la Chindia, şi din Liga a II-a şi în acest sezon, când suporterii aveau acces pe stadion. Şi de fiecare dată au creat o atmosferă deosebită", a adăugat noul antrenorul.
Referitor la partida din această seară cu FC Voluntari, în care va debuta oficial pe banca formaţiei dâmboviţene, Emil Săndoi a menţionat că în primul rând doreşte să elimine greşelile individuale ale jucătorilor din lotul său.
Emil Săndoi a văzut toate meciurile Chindiei
"Jucăm la câteva zile de când am venit aici şi întâlnim revelaţia acestei părţi a campionatului. FC Voluntari a avut rezultate foarte bune în ultima perioadă şi are un lot de jucători destul de valoros. Dar sper din tot sufletul să facem o figură frumoasă, să fim o echipă disciplinată, să punem probleme adversarului şi să nu mai facem greşeli individuale.
Pentru că am urmărit Chindia în toate meciurile din campionat şi, din păcate, s-au mai făcut unele greşeli individuale pe care trebuie să nu le mai repetăm. Şi, bineînţeles, îmi doresc un rezultat pozitiv cu Voluntari".
Agerpres
FC Voluntari-Chindia Târgovişte în etapa a 7-a a play-out-ului Ligii I, se joacă diseară, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1 şi în aplicaţia Digi Online.
Etichete: emil sandoi , voluntari chindia , sandoi chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...