Video Exclusiv Marius Șumudică a spus că Rapid are nevoie de 15 jucători pentru Liga 1. Câți fotbalişti cere Mihai Iosif și ce buget are
articol scris de Digi Sport19.05.2021, 12:24
Mihai Iosif a vorbit despre campania de transferuri pe care Rapid o pregătește după ce a promovat în Liga 1. Antrenorul l-a contrazis, indirect, pe Marius Șumudică, cel care a spus că gruparea din Giulești are nevoie de cel puțin 15 jucători pentru a rezista alături de granzi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul giuleștenilor, care crede că va fi păstrat la echipă de către finanțatorul Victor Angelescu, a spus că lotul actual trebuie primenit cu maximum 6 jucători, dintre care unul să fie portar.
Mihai Iosif, despre campania de achiziții a Rapidului. ”Voi discuta cu conducerea!”
Ion Crăciunescu, expertul Digi Sport, l-a întrebat concret pe Iosif ce strategie și-a făcut pentru Liga 1, pentru că este persoana cea mai autorizată să spună ce jucători de acum pot face față pentru ca echipa să nu retrogradeze la anul.
”Avem nevoie de câteva întăriri, clar! 5-6 jucători ne trebuie, probabil și un portar. Mă voi vedea cu cei din conducere, zile acestea, și vom stabili cât mai repede împreună strategia pentru sezonul viitor”, a spus Iosif, prezent în studioul emisiunii Liga DigiSport.
Chestionat concret dacă știe pe ce buget se va baza Rapid în Liga 1, Iosif a declarat: ”Din cunoștințele mele, avem un buget.
Nu știu cât de mare este, dar cu siguranță avem!
Pentru Liga 1 ne putem situa la jumătatea clasamentului, deci un buget mediu”, a mai spus Iosif, la Digi Sport.
VIDEO cu declarațiile lui Mihai Iosif despre transferurile și bugetul Rapidului
Marius Șumudică spunea că Rapid ar avea nevoie de 15 transferuri
”Probabil, băiatul ăsta (n.r. antrenorul Mihai Iosif) are talentul de a-și apropia foarte mult jucătorii, dar din punct de vedere valoric, Rapid are nevoie de cel puțin 15 jucători dacă vrea să rămână în prima ligă.
Cel puțin 15 jucători, dar nu din ăștia de la echipele care au retrogradat”, a spus Marius Șumudică, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea Fotbal Club, înainte ca Rapid să obţină promovarea.
Etichete: marius sumudica , transferuri rapid , victor angelescu , mihai iosif , mihai iosif rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...