Marius Lăcătuș salută posibila instalare a lui Ladislau Boloni pe banca lui Sepsi: ”Fotbalul românesc are nevoie de el”
articol scris de Digi Sport29.09.2021, 11:54
Ladislau Boloni (68 de ani) este favorit să-i ia locul lui Leo Grozavu pe banca tehnică a lui Sepsi, iar Marius Lăcătuș consideră că o revenire a fostului său coleg de la Steaua în România ar fi de bun augur atât pentru gruparea covăsneană, cât și pentru întreg fotbalul autohton.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Din informațiile Digi Sport, Laszlo Dioszegi i-a propus lui Ladislau Boloni preluarea echipei din Sfântu Gheorghe, iar tehnicianul român ar fi tentat să accepte oferta covăsnenilor. Sepsi ar fi prima echipă de club din România pe care Boloni ar pregăti-o în cei peste 27 de ani de carieră.
- Nancy, naționala României, Sporting, Rennes, Monaco, Al-Jazira, Standard, Al-Wahda, Lens, PAOK, Al-Khor, Al-Ittihad, Antwerp, Gent și Panathinaikos sunt formațiile pe care Boloni le-a antrenat.
Posibila venire a lui Boloni la cârma lui Sepsi, văzută cu ochi buni. Marius Lăcătuș: ”Ar fi ceva pozitiv”
Marius Lăcătuș susține că experiența lui Ladislau Boloni ar putea ajuta fotbalul românesc în general, nu doar pe Sepsi, dacă va accepta propunerea covăsnenilor.
”Ar fi ceva pozitiv. Fotbalul românesc are nevoie de un antrenor ca Loți, cu experiență. El a avut rezultate bune pe unde a fost. Am discutat cu el, primordial pentru el era să vină acasă, alături de familie și apoi să vadă unde antrenează.
Nu e un om care să se arunce cu capul înainte, stă și analizează bine toate ofertele. Dacă ar veni, lucrurile ar merge bine spre foarte bine la Sepsi și în fotbalul românesc”, a declarat Marius Lăcătuș, la ProX.
- 5 trofee, printre care cel de campion al Portugaliei și al Belgiei, a cucerit Ladislau Boloni ca antrenor.
Până la noi ”ordine”, Dioszegi a anunțat că, începând de miercuri, echipa va fi condusă de secunzii Robert Ilyes și Laszlo Kulcsar. Aproape sigur, cei doi vor fi pe bancă la partida cu Rapid, programată sâmbătă, de la ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Etichete: ladislau boloni , marius lacatus , ladislau boloni romania , antrenor sepsi , ladislau boloni sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...