Video Marele Rivaldo a urmărit Dinamo - FCSB. Ce l-a impresionat în derby
02.05.2017, 09:57VIDEO Dinamo FCSB 2-1. Marele Rivaldo a fost la curent cu ultimul episod din ”Eternul Derby” de România în care fiul său, Rivaldinho, a evoluat mai bine de o oră, înainte să fie schimbat cu Busuladzic. Celebrul fotbalist, care a făcut istorie în tricoul Barcelonei, a fost impresionat de coregrafia creată de fanii lui Dinamo și la final i-a felicitat pe ”câini” pentru victoria obținută.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Fostul Balon de Aur nu a putut ajunge la ora meciului pe Arena Națională dar le-a transmis dinamoviștilor de la distanță urările sale. ”Felicitări celor de la Dinamo București pentru victoria cu scorul 2-1 contra lui FCSB în Derby-ul României. Superbă coregrafie făcută de fanii lui Dinamo”, a postat marele Rivaldo pe twitter, însoțit de un videoclip în care era prezentată coregrafia afişată de Peluza Cătălin Hîldan.
De această dată, ”câinii” au împânzit întreaga peluză în roşu şi alb, pentru ca apoi să facă o predicţie, după modelul Nostradamus. "Singura profeţie ce nu poate fi contrazisă - Casa cea nouă de Nostradamus prezisă", a fost mesajul coregrafiei, pentru ca apoi "câinii" să îşi imagineze profeţia: "2020 - Din dorinţa a milioane de oameni, se va ridica la Dinamo stadion fără pistă. 2020 Din dorinţa unora care nu au înţeles fenomenul fotbal...Steaua va dispărea". De partea cealaltă, susţinătorii FCSB-ului au contat mai ales prin număr, pentru prima oară în ultimii doi ani ei venind într-un număr atât de mare la partidele din deplasare.
VEZI AICI PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: eternul derby , rivaldo , rivaldinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...