Exclusiv Marele regret al lui Gheorghe Mihali: ”Nu-mi voi ierta niciodată că m-am întors la Dinamo!”
10.06.2016, 13:37Gheorghe Mihali (50 de ani), fost component al ”Generației de Aur” și un bun cunoscător al fotbalului francez, a spus, invitat fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, ediția de joi, 9 iunie, care este și cel mai mare regret al carierei sale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul fundaș central este convins că viața sa s-ar fi schimbat dacă în iarna lui 1999 nu s-ar fi întors la Dinamo.
”Am jucat trei sezoane și jumătate acolo (n.r. - Guingamp) iar regretul meu cel mai mare, pe care nu o să mi-l iert niciodată, este acela că, deși mai aveam un an de contract, am fost un tâmpit și m-am întors la Dinamo”, a spus Mihali la Digi Sport.
La 1 iulie 1995, Mihali a semnat un contract valabil patru sezoane și jumătate cu francezii de la Guingamp, dar nu și l-a dus la bun sfârșit.
”Conducerea clubului francez mi-a spus să nu mă grăbesc, să mă mai gândesc și să rămân la echipă, să-mi termin contractul că poate prelungim. Aveam 32 de ani și jumătate atunci, deci erau șanse să rămân după retragere în cadrul clubului.
Pentru că generația din care am făcut eu parte a fost una dintre cele mai bune din istoria echipei, cei din conducere i-au păstrat în funcții de conducere. Acum, la Guingamp lucreazî 9 dintre foștii mei colegi. Puteam fi și eu unul dintre ei”, povestește cu amărăciune Mihali.
Chestionat dacă nu s-a gândit, după ce a renunțat la cariera de fotbalist și a devenit antrenor, să se întoarcă în Franța pentru a încerca să-și găsească un rost acolo, Mihali a fost sincer.
”Nu este ușor în Franța, pentru că sunt foarte mulți foști fotbaliști, care nu au contract în acest moment, deși au licențe de antrenor. Bine că sunt multe canale tv, unde au prins posturi de comentatori sau analiști. Însă, să ajungi antrenor este destul de greu. De aceea trebuie felicitat Viorel Moldovan pentru oferta primită”, a mai spus Mihali la Digi Sport.
Etichete: gheorghe mihali , mihali regrete cariera dinamo , mihali dinamo , mihali guingamp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...