Marcel Răducanu nu se ferește de cuvinte: ”Este un nivel de Liga a 3-a din Germania”
articol scris de Digi Sport05.08.2023, 20:42
Marcel Răducanu (68 de ani) a fost spectatorul surpriză al meciului dintre Universitatea Craiova și FC Hermannstadt, scor 1-0, iar la finalul confruntării el a criticat calitatea jucătorilor români din SuperLiga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marcel Răducanu încearcă să explice declinul fotbalului românesc
Fostul internațional român nu crede ca vreun fotbalist român din SuperLigă ar putea avea succes în primele două eșaloane ale fotbalului german. Pentru declinul fotbalului românesc, Răducanu dă vina pe decizii luate în urmă cu 30 de de ani.
„Multe lucruri îi lipsesc fotbalului românesc, ce am văzut astăzi este un nivel de Liga a 3-a din Germania și acolo se joacă mai repede, nu am văzut dinamică și multe lucruri. Și nu a fost un adversar atât de puternic, norocos pentru că la sfârșit dacă dădea cu capul se termina 1-1.
Nicio șansă (n.r. ca jucătorii din fotbalul românesc să ajungă în Bundesliga), nici în Liga a 2-a. Este fabrică de fotbaliști, este Germania! Nu s-au întâmplat lucrurile (n.r. în România) care trebuiau să se întâmple acum 30 de ani la structură, antrenori. Nici în Germania nu mai sunt maidane, dar este altceva”, a explicat Marcel Răducanu pentru Fanatik.
Răducanu a evoluat 21 de meciuri pentru naționala României, iar în 1980 a fost desemnat „Fotbalistul Anului” în România. Fotbalistul s-a refugiat în Germania de Vest în 1981, când a profitat de un meci la Dortmund. Jucătorul a fost condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru dezertare deoarece era căpitan în Armata Române.
În urma unei decizii impuse de UEFA, Marcel Răducanu a jucat pentru Borussia Dortmund, iar apoi pentru FC Zurich. S-a retras din activitate în anul 1991.
Etichete: bundesliga , marcel raducanu , jucători superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...