Marcel Pușcaș îi critică pe jucătorii de la U Craiova 1948, după umilința cu Sepsi: ”Te mulțumești cu un loc călduț”
articol scris de Digi Sport17.03.2023, 12:50
Marcel Pușcaș (62 de ani) a reacționat, după ce U Craiova 1948 nu a reușit să se califice în play-off-ul Ligii 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Meciul contra celor de la Sepsi Sf. Gheorghe s-a rejucat, după cazul scandărilor xenofobe, însă formația antrenată de Nicolo Napoli a pierdut rușinos, scor 0-4.
Marcel Pușcaș știe unde s-a pierdut meciul de la Sf. Gheorghe
Marcel Pușcaș a comentat pe seama eșecului usturător și a dezvăluit motivul pentru care s-a ratat calificarea în play-off.
Oficialul celor de la U Craiova 1948 este convins de faptul că jucătorii pregătiți de Nicolo Napoli au fost copleșiți de miza partidei.
”Ce să se întâmple. Noi am făcut demersurile posibile ca acest meci să se rejoace. Nu regretăm acest lucru. Cred că era o normalitate. În mod firesc rezultatul unei competiții sportive, a unui joc trebuie stabilit pe teren. Nu știu să mai fi fost precedente la nivel european de întrerupere a unui meci și dat câștig de cauză unei părți. Din punctul ăsta de vedere nu există regrete.
Dacă n-au fost aceste ingrediente nici la Sibiu, nici la Sf. Gheorghe înseamnă că rămâne valabilă copleșeala. E dilema favoritului și a outsiderului. Noi am jucat bine cu echipele cotate mai bine și am pierdut foarte multe puncte cu echipe numite mai slabe.
Dacă tu nu ai obiectiv ca jucător, ca tânăr și te mulțumești doar cu un loc călduț, comod… Adevărul este că la noi există condiții foarte bune. Salariile sunt la zi, au tot ce le trebuie. Nu au decât de jucat fotbal și atât. Trecerea de la rolul de outsider, la rolul de favorit este extrem de dificilă.
Outsider-ul poate fi și o întâmplare. Am bătut CFR Cluj, am bătut Sepsi în tur, am bătut în Giulești, dar n-am bătut Mioveni sau n-am câștigat meciul cu Chindia”, a spus Marcel Pușcaș, potrivit Fanatik.
Nicolo Napoli a încercat să explice umilința cu Sepsi
Antrenorul italian a încercat să explice eșecul umilitor al oltenilor din ”finala” pentru play-off-ul Ligii 1. Napoli a recunoscut că echipa sa nu a jucat nimic și nu au reușit să fie eficienți în fața porții.
”Nu a mers nimic în seara aceasta. Am jucat foarte slab în prima repriză, un pic mai bine în partea a doua, dar am primit patru goluri. Nu meritam să câștigăm acest meci.
Am jucat prost, nu am făcut combinații, dar noi mergeam mereu să driblăm în loc să jucăm ce trebuie. Nu se joacă așa fotbal. Din cauza aceasta am pierdut acest meci”, a spus, dezamăgit, Napoli.
Etichete: sepsi , marcel puscas , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...