Video Maftei, Boiciuc şi Morais şi-au aflat pedepsele, după eliminările din ultima etapă
02.11.2016, 16:31Comisia de Disciplină a FRF a anunţat sancţiunile primite de Vasile Maftei (FC Voluntari), Alexandru Boiciuc (CSM Poli Iaşi) şi Junior Morais (Astra Giurgiu) după eliminările primite în etapa a 14-a din Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Maftei, care a primit cartonaşul roşu pentru jigniri adresate arbitrului Istvan Kovacs, a primit o suspendare de două etape şi va plăti o amendă de 6.800 de lei.
Boiciuc, autorul intrării dure care a dus la accidentarea gravă a stelistului Ovidiu Popescu, nu va avea drept de joc în următoarele trei meciuri şi a primit o amendă de 3.500 de lei.
În ceea ce-l priveşte pe Junior Morais, căpitanul campioanei României, trimis la vestiare mai devreme în remiza cu Dinamo din Ştefan cel Mare (2-2), pentru injurii aduse arbitrului Cristi Balaj, a fost suspendat două jocuri şi va trebui să plătească o amendă de 4.500 de lei.
VIDEO: Eliminarea lui Junior Morais
Incidentul care a dus la eliminarea lui Maftei s-a petrecut în minutul 74 al partidei Viitorul - FC Voluntari 2-1, fundaşul de 35 de ani protestând vehement faţă de acordarea unui penalty în favoarea echipei lui Gică Hagi, la scorul de 1-0 în favoarea ilfovenilor.
În raportul de joc trimis la CCA, Kovacs a scris că "jucătorul mi-a strigat în mod repetat şmecherule, hoţule, râsule, penibilule, borâtule". În plus, în acelaşi raport, "centralul" din Carei a notat că a aflat că în "tunelul care duce spre vestiare, Maftei m-a înjurat de morţi".
Apărătorul a avut, însă, o altă versiune: "Noi vorbim cu arbitrul ca să-i cerem explicaţii, de ce a dat penalty contra noastră, ce s-a întâmplat la faza respectivă şi el ne-a spus că nu ştie. Şi ne spunea "Marş de aici!". Păi, nu e normal ca un arbitru de talia lui, de Europa League, că de acum e de Europa League, că arbitrează acolo, vine aici şi îşi dă în petec. Noi nu suntem sclavii nimănui. Nu am ajuns să ne înjure pe noi arbitrii".
VIDEO: Momentul eliminării lui Maftei
Celălalt jucător de la FC Voluntari eliminat în meciul cu Viitorul, Ionuţ Balaur, a fost suspendat un meci şi amendat cu 740 de lei.
Boiciuc a fost eliminat în minutul 6 al partidei CSM Poli Iaşi - Steaua 0-2, după ce a avut o intrare extrem de dură asupra lui Ovidiu Popescu. Mijlocaşul roş-albaştrilor nu a mai putut continua jocul şi va lipsi de pe teren aproximativ patru săptămâni.
"Regret cel mai mult acea intrare mult prea agresivă asupra lui Ovidiu, pe care l-am și sunat și mi-am cerut scuze. Sper că putem să trecem amândoi peste acest moment. L-am întrebat cum se simte. Mi-a zis că a avut noroc și nu s-a întâmplat ceva mai grav. Acum e la refacere și a spus că noi fotbaliștii trebuie să ne respectăm între noi și asta e cel mai important, pentru că dacă nu ne respectăm noi, nu o să ne respecte nimeni", a spus atacantul basarabean pentru Digi Sport.
VIDEO: Intrarea lui Boiciuc
Etichete: liga 1 , video , suspendare , vasile maftei , astra giurgiu , junior morais , fc voluntari , csm poli iasi , alexandru boiciuc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...