Dinamo – Astra 2-2. Campioana a revenit în 10 oameni şi a obţinut o remiză controversată
Dinamo a remizat pe teren propriu în faţa campioanei Astra, scor 2-2, în prima etapă din returul sezonului regulat. Alb-roşiii au zburdat pe teren în prima repriză, dar au primit două goluri îndelung contestate în ultimele 10 minute ale partidei.
În prima repriză, alb-roşiii au controlat autoritar jocul, iar Nistor a fost primul care a trecut pe lângă deschiderea scorului. Apoi, Vali Lazăr a ridiculizat apărarea campioanei, dar şutul său plasat la colţul lung s-a dus în bară. Adam Nemec a ieşit şi el la rampă cu un şut puternic, scos de Silviu Lung.
Atacantul naţionalei Slovaciei a marcat până la urmă al doilea său gol în Liga 1, în minutul 34, după ce a profitat de o greşeală uriaşă a lui Fabricio.
În prelungirile primei reprize, Nemec a fost aproape de dublă, dar Silviu Lung s-a mai opus o dată.
În minutul 51, Dinamo a reuşit o acţiune colectivă de toată frumuseţea, pe traseul Gnohere-Vali Lazăr-Palic, iar Hanca a dus scorul la 2-0.
Oaspeţii au rămas în 10 oameni în minutul 57, după ce Junior Moraes a fost eliminat pentru injurii aduse centralului Cristi Balaj.
Campioana a revenit în meci în minutul 82, când Săpunaru a marcat dintr-o lovitură liberă de la marginea careului. Deşi reluările au arătat că balonul a căzut pe linie după ce a lovit transversala, tuşierul Vladimir Urzică a semnalizat că mingea a trecut de linia porţii, iar Cristi Balaj a acordat gol.
În minutul 93, Penedo a boxat mingea din faţa fostului dinamovist Romario Kortzog, care, atins din inerţie, a căzut în careu, iar Balaj a acordat o lovitură de pedeapsă. Nicoară a transformat fără emoţii şi a stabilit rezultatul final.
S-a terminat 2-2, prima remiză dintre cele două echipe după 13 meciuri consecutive în care şi-au împărţit victoriile.