"M-au ignorat ca pe ultimul om!". Scandal imens la Craiova: clubul nu mai poate pune imnul, în interpretarea lui "Ciri" Mayer
28.05.2018, 21:12Constantin "Ciri" Mayer, interpretul imnului Craiovei - "Cântec pentru Oltenia" - ameninţă că va da în judecată CS U Craiova dacă la meciuri se va mai auzi la difuzoare celebrul şlagăr, în interpretarea sa. Artistul a luat această decizie radicală după ce conducerea clubului l-a ignorat total la petrecerea de azi, din centrul oraşului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Craiova e în sărbătoare, după o pauză de mai bine de sfert de veac fără trofeu Bănia bucurându-se de câştigarea Cupei. Nu toţi trăiesc însă aceleaşi sentimente, "Ciri" Mayer simţindu-se marginalizat. El nu a fost invitat de oficialii CS U la petrecerea din piaţă, în care jucătorii au prezentat trofeul suporterilor.
În consecinţă, considerând că i s-a făcut o nedreptate, artistul a decis să se răzbune. El a făcut deja o notificare către club în care ameninţă cu judecata, dacă CS U va mai difuza "Cântec pentru Oltenia", cât și "O iubire alb albastră". Evident, în interpretarea lui, pentru că acesta nu are "drepturi de autor" pe cântecele propriu-zise.
"Pot să difuzeze imnul cât vor ei, dar nu în interpretarea mea. Adică ceea ce s-a întâmplat de 35 de ani. Azi m-au ignorat total, ca pe ultimul om. La toate ocaziile mă duc și le cânt, fără bani, fără vreo pretenție de nicio natură. Nici măcar invitații la meciuri. Acum cheamă pe altcineva să le cânte.
Ok, să stea să le cânte, dar imnul meu să nu-l mai difuzeze. Am trimis o sesizare către club și mâine o trimit și cu înregistrare ca să nu zică apoi că n-au primit.
Îi acționez în judecată în caz contrar. Nu sunt autor al muzicii, dar sunt interpret. Nu există cale de împăcare, nu e prima dată când acești nesimțiți îmi fac asta. Și la meciul cu Steaua, ultimul pe «Oblemenco», la fel au făcut", a zis "Ciri" Mayer pentru Gazetă.
Astăzi, celebra melodie a fost interpretată de băiatul lui Adrian Păunescu. "Ciri" Mayer nu a fost "sărit din schemă" doar la sărbătoarea cuceririi Cupei, dar nu a fost nici măcar invitat la finală.
Etichete: craiova , craiova ciri mayer , ciri mayer cantec pentru oltenia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...