”M-a certat, a zis că nu mai marchez!” Dan Nistor, savuros după meciul U Craiova 1948 – Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport03.10.2021, 23:48
Universitatea Craiova s-a impus în fața rivalei U Craiova 1948 cu scorul de 2-0 în derby-ul din Bănie din etapa 11 din Liga 1.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Dan Nistor a fost omul meciului, a marcat un gol superb și a contribuit cu o pasă decisivă impecabilă.
”M-a certat, a zis că nu mai marchez!” Dan Nistor, savuros după meciul U Craiova 1948 – Universitatea Craiova
Dan Nistor a mărturisit că îi dedică fiului său reușita din meciul cu U Craiova 1948 pentru că a fost certat din cauză că nu a mai marcat de mult timp.
Nistor a mărturisit că a fost concentrat la meci sută la sută și nu le-a acordat atenției suporterilor celor de la U Craiova 1948 care au încercat să îi facă pe elevii lui Reghecampf să își piardă concentrarea.
”Am demonstrat că suntem o echipă mai bună şi cred că am dominat meciul de la un capăt la celălalt. Acest gen de meciuri îmi plac foarte mult, cu presiune, pentru că sunt un jucător cu experienţă şi cred că azi s-a văzut acest lucru. Vreau să dedic golul băiatului meu pentru că m-a certat de foarte mult timp a zis că nu prea mai marchez.
Sincer să vă zic, nici nu am auzit, nici nu am văzut, am stat concentrat numai la meci, ne-am făcut treaba cum a trebuit, am câştigat cele trei puncte şi asta e cel mai important. Dacă dânşii aşa au crezut că este de cuviinţă, le respect decizia.
A fost un gazon destul de greu, se vede că joacă două echipe pe acelaşi gazon şi s-a stricat. Trebuie refăcut”, a declarat Dan Nistor la finalul partidei.
VIDEO Rezumatul partidei U Craiova 1948 - Universitatea Craiova 0-2
Etichete: liga 1 , laurentiu reghecampf , adi mutu , dan nistor , universitatea craiova u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...