Lutz Stache negociază preluarea Universității Cluj: oferă 750.000 de euro și preluarea tuturor datoriilor!
17.10.2012, 20:30Lupta pentru preluarea Universităţii Cluj a intrat în linie dreaptă! Surse din Cluj afirmă că Lutz Stache şi fraţii Bultoc îl curtează intens pe Florian Walter, care este foarte aproape de a ceda frâiele clubului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Încă de ieri dimineaţă, "U" a fost la un pas să-şi schimbe proprietarul. Doi nemţi, aduşi de impresarul Vasile Miriuţă, au intrat în biroul lui Florian Walter, gata să ofere 750.000 de euro plus preluarea datoriilor de două milioane de euro.
Unul dintre ei este cunoscut fotbalului românesc, Lutz Stache (foto), aflat în trecut în tratative şi pentru preluarea echipelor Rapid București și Voința Sibiu. Walter nu s-a arătat însă impresionat de oferta celor doi şi a solicitat mai mulţi bani.
O altă variantă aflată pe masa lui Ioan Mărginean şi Florian Walter este cea a fraţilor Bultoc, Călin şi Gheorghiţă, oameni de afaceri din Bucureşti, cu business-uri în domeniul auto. Lupta dintre cele două tabere se va tranşa, cel mai probabil, până vineri.
Etichete: universitatea cluj , florian walter , lutz stache , stache rapid , datorii universitatea cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...