Lukasz Szukala se poate întoarce în Bundesliga! Freiburg a intrat și ea în cursa pentru fundașul Stelei
27.12.2014, 13:12Lukasz Szukala are șanse minime să mai continue și de anul viitor în tricoul Stelei. Fundașul polonez este asaltat de oferte de la echipe importante, iar după turcii de la Trabzonspor, acum și SC Freiburg a intrat pe fir, sperând că își va întări defensiva cu jucătorul formației din Ghencea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Presa din Germania scrie că Freiburg vrea neapărat un fundaș de calitate, în tentativa de a evita retrogradarea din Bundesliga. La finalul turului, echipa lui Streich este pe ultimul loc, cu doar 15 puncte, la fel ca Borussia Dortmund.
Szukala, înlocuitorul veteranului Krmas?
În acest moment, Freiburg, echipă care a jucat în sezonul trecut în grupele UEFA Europa League, are în lot patru fundași centrali: Kempf, Krmas, Torrejon și Mitrovic.
Lukasz Szukala ar avea șanse mari să fie titulari într-o echipă care se confruntă cu mari probleme în defensivă, având 25 de goluri încasate.
Cehul Pavel Krmas (34 de ani), venit de la FK Teplice, se apropie de finalul carierei și a avut destule evoluții ezitante, Stefan Mitrovic a jucat recent catastrofal împotriva lui Stuttgart (meci pierdut de Freiburg cu 1-4) și a prins în total doar 5 meciuri, în timp ce Oliver Kempf, titular în duelul cu Hannover 96, are doar 19 ani.
Freiburg poate evolua și cu 3 fundași centrali
Cu un joc bazat mai mult pe contraatac, Freiburg încearcă să se concentreze pe o siguranță defensivă, iar în unele cazuri Streich a apelat chiar și la un sistem cu 3 fundași centrali, așa cum s-a întâmplat la Munchen, când echipa care îl vrea pe Szukala a avut de înfruntat "mașinăria de fotbal" a lui Guardiola.
În final, Freiburg și-a atins obiectivul propus și a evitat o înfrângere la scor, Bayern reușind să se impună doar cu 2-0.
A mai jucat în Germania
Lukasz Szukala are experiența fotbalului german. Înainte de a veni la Bistrița, polonezul a mai evoluat pentru 1860 Munchen și Alemannia Aachen, iar nemții au doar cuvinte de laudă pentru stelist.
"Szukala are 1,98 de metri și experiență pe plan internațional. În plus, el este deja familiarizat cu fotbalul german. Deși nu mai este tânăr la 30 de ani, avantajul său este cota sa de piață, de 2,7 milioane de euro. Contractul său expiră în această vară, deci poate fi luat chiar cu bani mai puțini".
Om de bază în naționala Poloniei, Szukala a fost titular în victoria reprezentativei sale cu Germania, scor 2-0, într-un meci jucat în preliminariile Euro 2016. Stelistul a evoluat atunci excelent, deși a avut de înfruntat fotbaliști extrem de valoroși, precum Gotze, Schurrle și Muller.
30 de ani are Szukala
28 de meciuri şi 4 goluri are Szukala la Steaua în acest sezon, în toate competiţiile
Etichete: szukala steaua , transfer szukala , szukala plecare , szukala bundesliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...