Lovitură pentru FCSB! Fotbalistul s-a accidentat în cantonament și a fost trimis ”acasă”
articol scris de Digi Sport16.01.2024, 14:00
FCSB a câștigat singurul amical disputat în cantonamentul din Antalya, 3-1 cu LASK Linz, însă un jucător nici nu a făcut parte din lot.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Denis Haruț s-a accidentat în cantonamentul FCSB-ului
Este vorba despre Denis Haruț (24 de ani). Fundașul central despre care Gigi Becali a spus în această iarnă că va fi păstrat la FCSB, în ciuda ofertelor de la Poli Iași și Farul Constanța, a suferit o accidentare în Turcia.
- 14 apariții a bifat Denis Haruț în acest sezon la FCSB.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Haruț, potrivit Transfermarkt.
Cei din staff-ul liderului SuperLigii s-au temut că i-ar fi putut fi afectate ligamentele și l-au trimis în România, pentru a efectua mai multe controale, notează Prosport.
”Haruț, ce Haruț? Pe Haruț ne bazăm, că a intrat bine de fiecare dată”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club, în urmă cu 10 zile.
- 660 de mii de euro a plătit FCSB pentru transferul fundașului de la FC Botoșani în 2021.
- Haruț poate evolua și pe postul de fundaș dreapta, dar și în linia de mijloc, în fața defensivei.
Denis Haruț este căsătorit cu Daiana, fiica fostei mare atlete Doina Melinte
Galerie Foto
FCSB - LASK Linz 3-1. Alhassan, Phelipe și Compagno, titulari
Confruntarea cu gruparea din Austria a fost prima, dar și singura partidă de pregătire a FCSB-ului din cantonamentul din Turcia. Pentru elevii lui Elias Charalambous urmează acum meciul cu UTA Arad, programat pe 22 ianuarie, pe Digi Sport 1.
FCSB a deschis scorul în minutul 21, atunci când Luis Phelipe a șutat plasat din careul advers și a marcat primul său gol pentru formația roș-albastră. În actul secund, bucureștenii s-au desprins pe tabelă, grație reușitei lui Florinel Coman, intrat la pauză.
Până la final, LASK Linz a marcat prin Marin Ljubicic, însă scorul final a fost stabilit tot de FCSB, care a punctat prin David Miculescu.
- Primul 11 al FCSB-ului în amicalul cu LASK: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Olaru, Șut, Alhassan - Oct. Popescu, Compagno, Luis Phelipe
Etichete: accidentare fcsb , denis harut , jucator fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...