"Le-am zis că nu mă cheamă 'Prostul', mă numesc Becali!". Oferta refuzată de FCSB: "Nu mai pleacă nimeni"
20.06.2019, 14:07Junior Morais va rămâne la FCSB şi în sezonul viitor. FCSB şi Gazișehir Gaziantep nu au ajuns la un acord privind suma de transfer, iar discuţiile au fost sistate.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Aşa cum Digi Sport te-a anunţat de aici, diferenţa dintre cerere şi ofertă în privinţa fundaşului stânga brazilian au fost foarte mari. Se anticipa că va mai urma o nouă rundă de negocieri, însă patronul vicecampioanei a dezvăluit că mutarea nu mai e de actualitate.
Becali a ţinut la preţ, mai ales că De Nooijer, fotbalist pe care îl voia în locul fostului astral, a refuzat să vină sub comanda lui Bogdan Andone.
"Pentru Morais am cerut 700.000 de euro și ei au zis că-mi dau 300.000. Le-am zis că nu mă cheamă 'Prostul', mă numesc Becali. Păi, ei au venit din liga a doua turcă și eu joc în cupele europene și vor să-mi dea banii ăștia? N-are cine să mai plece de la mine la ora asta. Acum mă interesează performanța. Dar performanța o fac dacă fac bani”, a dezvăluit Becali, pentru ProX.
Şumudică, despre transferul lui Morais
Şumudică are planuri mari la noul club, dezvăluind că are nevoie de peste 10 transferuri pentru a forma o echipă competitivă. Totuşi, se pare că bugetul alocat venirilor e unul destul de limitat, astfel că Morais va rămâne la FCSB.
"E clar că nu se pot plăti banii pe care îi cere Gigi în momentul de față pe Junior pentru că este un jucător de 33 de ani. Eu îl respect, îl știu foarte bine, dar nici turcii nu mai aruncă cu banii cum aruncau odată", a precizat Marius Şumudică, la Digi Sport.
În 2017, Șumudică a luat la Kayserispor trei jucători cu care a colaborat la Astra: Silviu Lung, Săpunaru şi Boldrin. Acum, pe lista sa se aflau Morais şi Alibec, dar sunt şanse mici ca vreunul să ajungă în Turcia.
32 de ani are Junior Morais
750.000 de euro e cota de piață a lui Morais
Etichete: junior morais , transfer morais , morais fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...