"Le-a respins pe toate". Andrea Compagno îi face în ciudă lui Gigi Becali: nu vrea să plece de la FCSB
articol scris de Digi Sport07.02.2024, 00:14
Andrea Compagno (27 de ani) a fost anunțat public de către Gigi Becali (65 de ani) că nu mai este dorit la FCSB, iar atacantul italian a primit mai multe oferte în această iarnă.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Andrea Compagno a refuzat mai multe oferte
S-a vorbit despre un interes din Italia, China, Kazahstan sau Arabia Saudită pentru Andrea Compagno, însă fotbalistul a decis să nu plece de la FCSB, cel puțin până în momentul de față.
De transferul său se ocupă și Anamaria Prodan, iar impresara a confirmat faptul că fostul golgheter al României s-a opus până în momentul de față unei plecări, chiar dacă nu mai prinde lotul lui Elias Charalambous.
”Ce te face să crezi că nu i-am propus foarte multe oferte până acum (n.r. lui Andrea Compagno)? Au fost foarte multe oferte! Deocamdată le-a respins pe toate. Aşteptăm", a declarat Anamaria Prodan, prezentă la premiera filmului în care joacă.
Galerie Foto
Andrea Compagno vrea să plece gratis de la FCSB în vară
Cum nu s-a înțeles cu nicio formație, deși ar fi avut o ofertă de 300.000 de euro pe an din Kazahstan, de la Aktobe, Compagno vrea să stea la FCSB până la vară, când va rămâne liber de contract, notează playsport.ro, și să plece gratis atunci, chiar și cu riscul de a nu mai juca niciun minut în acest sezon.
În acest mod, fotbalistul și-ar asigura un salariu mai mare la viitoarea echipă și un bonus la semnătură generos. Totuși, FCSB are opțiunea de a-i prelungi unilateral înțelegerea cu încă doi ani, dar Andrea Compagno mizează pe faptul că Gigi Becali nu o va activa pentru a nu risca să-i plătească în continuare salariul de aproximativ 200.000 de euro anual.
”Compagno nu mă mai interesează. Pleacă, nu pleacă, nu mă interesează. Cel mai cuminte om. Nu am avut jucător așa cuminte ca el, și cum se antrenează și tot”, a spus Gigi Becali despre Compagno.
Etichete: gigi becali , anamaria prodan , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...