Exclusiv Lazăr a dezvăluit secretul formei sale bune. ”Nu știu dacă mai eram la Dinamo cu Rednic pe bancă!”
22.11.2016, 09:57Valentin Lazăr (27 de ani) nu a avut drept de joc în meciul dintre Dinamo și CFR Cluj, scor 0-2, dar înaintea partidei a primit, din partea lui Ionel Dănciulescu, trofeul pentru cel mai bun fotbalist al lunii octombrie, în ancheta ”Fotbalistul Lunii”, inițiată de Digi Sport.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Mijlocașul roș-albilor, care traversează cel mai bun sezon al carierei sale, cel puțin de până acum, a explicat, într-un interviu EXCLUSIV acordat pentru Digi Sport, secretul evoluțiilor sale.
”Secretul îl știu cu toții, este antrenorul, Nea Ando, care-mi dă încredere, libertate de joc. Cred că este o diferență față de anul trecut și sper să marchez în continuare cât mai multe goluri, pentru că aceasta este fișa postului și trebuie să fiu acolo sus”, a spus Lazăr.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Chestionat de ce cu Mircea Rednic, antrenorul din sezonul trecut al roș-albilor, lucrurile nu au funcționat la fel, mijlocașul a replicat:
”Știe toată lumea cum este dânsul (n.r. - Mircea Rednic). Nu ne-am înțeles, am fost înlăturat, apoi chemat înapoi, am jucat foarte puțin. Dar, mă bucur că mi-am revenit și că am reușit să am evoluții foarte bune.
Nu știu dacă aș mai fi rămas la Dinamo din vară dacă nu pleca Rednic. Nu am jucat atât de mult pe cât îmi doream, ci am făcut-o, cum spuneam, foarte puțin. Important este că a trecut acea periodă foarte grea pentru mine și acum privesc înainte. Nu vreau să mă mai uit în urmă”.
”Regret faultul asupra lui Lovin!”
Vali Lazăr se bucură pentru premiul primit, mai ales că este abia al doilea din activitatea sa de fotbalist.
”Este un trofeu pentru mine personal, dar nu puteam nimic fără echipă. prin jocul echipei am reușit să marchez și să dau assist-uri colegilor. Am mai câștigat unul singur, în primul meu an la Dinamo, este o performanță personală și pur și simplu te motivează pentru ca pe viitor să iei cât mai multe”, a mai spus Lazăr pentru Digi Sport.
Eliminat în meciul cu Astra, din Cupa Ligii, câștigat de Dinamo după prelungiri cu 5-2, Lazăr a spus că nu a avut nicio intenție de a-l faulta pe Lovin.
”Regret intrarea, dar nu am văzut, a fost o reacție de moment, nu am văzut în dreapta când a venit Lovin, dar arbitrul a decis să dea roșu. Îmi pare rău, sper să nu mai repet”, a completat Lazăr la Digi Sport.
Sondaj inchis
Etichete: vali lazar fotbalistul lunii , vali lazar dinamo cfr cluj , vali lazar andone , vali lazar rednic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...