L-a convins noul antrenor: Claudiu Keșeru pleacă de la FCSB, dar rămâne în Liga 1
articol scris de Digi Sport21.05.2022, 18:41
Claudiu Keșeru va pleca de la FCSB la finalul sezonului, când îi expiră contractul, și va continua în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul de 35 de ani ar fi la un pas să semneze un contract cu UTA Arad, club care ar putea intra în curând într-o nouă eră, dacă va fi preluat de omul de afaceri Simion Apreutese, care se află în discuții avansate cu Alexandru Meszar.
Claudiu Keșeru, aproape de UTA Arad
Un aspect important în alegerea lui Claudiu Keșeru ar fi că, dacă va merge la Arad, ar fi mai aproape de Oradea, localitatea sa natală.
De asemenea, potrivit Prosport, Claudiu Keșeru ar fi fost convins să vină la UTA Arad de Ilie Poenaru, antrenorul care a semnat deja cu gruparea ardeleană, pe banca căreia îl înlocuiește pe Ionuț Badea, cel care a plecat, aflat la final de contract.
- 5 goluri și 3 assist-uri a reușit Claudiu Keșeru în cele 19 meciuri jucate în ultimul sezon la FCSB
Un alt nume important care ar putea ajunge la UTA Arad în această vară este Ilie Dumitrescu, dorit într-o funcție de conducere. Fostul mare internațional a confirmat că își dorește să meargă la UTA, dar mutarea se va realiza doar dacă Simion Apreutese va prelua clubul.
Cinci plecări de la UTA Arad
Până la o eventuală legitimare a lui Claudiu Keșeru, UTA Arad s-a despărțit de cinci fotbaliști.
Astfel, clubul a anunțat oficial plecările lui Roland Baravykas, Constantin Dima, Filip Dangubic, Karolis Laukzemis și Modestas Vorobjovas.
Etichete: claudiu keseru , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...