Kylian Mbappe are ”șanse mari” să semneze! Ce răsturnare spectaculoasă de situație
articol scris de Digi Sport19.12.2021, 16:04
Kylian Mbappe va intra de la 1 ianuarie 2022 în ultimele șase luni de contract cu PSG, iar cei de la Real Madrid sunt optimiști că vor reuși să-l convingă să semneze și să se alăture clubului, gratis, din vara viitoare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nu este, însă, și scenariul pe care îl iau în calcul cei de la PSG, care speră în continuare că vor reuși să-l convingă pe Kylian Mbappe să semneze prelungirea contractului.
Leonardo susține că sunt șanse mari ca Mbappe să rămână la PSG
Părțile au discutat recent prelungirea contractului, iar Leonardo, directorul sportiv de la PSG, a anunțat că sunt chiar ”șanse mari” ca Mbappe să își prelungească contractul.
”Kylian este cel mai bun jucător din lume. Oamenii vor crede că spunem asta pentru că vrem să prelungim contractul, dar nu este cazul, la aproape 23 de ani, Kylian a ajuns la o maturitate incredibilă.
Dorința noastră este să rămână și cred că sunt șanse mari să-i prelungim contractul. Eu cred!”, a declarat Leonardo, la Europa 1.
Kylian Mbappe a vrut să plece la Real Madrid în vară
Real Madrid a făcut o ofertă de 180 de milioane de euro în vară pentru Kylian Mbappe, însă PSG a refuzat.
După încheierea perioadei de mercato, Kylian Mbappe a recunoscut că a vrut să plece la Real Madrid.
”În vară ambiţiile mele erau clare, doream să plec şi clubul să aibă timp să aducă pe cineva în locul meu. În momentul de faţă viitorul meu nu mai este pentru mine o prioritate. Am crezut că aventura mea la PSG s-a încheiat. Am vrut altceva.
Am dat totul la PSG şi cred că am făcut-o bine. Plecarea era următorul pas logic. Sunt ataşat de PSG şi, dacă era să plec, o făceam doar pentru Real Madrid”, recunoștea Kylian Mbappe.
Etichete: leonardo , kylian mbappe , contract kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...