Kevin Bru a plecat de la Dinamo! Anunțul oficial făcut de clubul din Ștefan cel Mare
01.11.2019, 18:30Kevin Bru este primul jucător care pleacă de la Dinamo după problemele apărute în ultima perioadă la clubul din Ștefan cel Mare. Mijlocașul de 30 de ani s-a despărțit de ”câinii roșii” pe cale amiabilă, susține site-ul oficial al clubului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”El a venit la Dinamo în iunie şi a jucat 9 meciuri, din care 8 în campionat şi unul în Cupa României.
Născut la Paris, pe 12 decembrie 1988, Kevin Bru a evoluat în carieră pentru Rennes, Chateauroux, Clermont, Dijon, Boulogne, Istres (toate din Franţa), Levski Sofia (Bulgaria), Ipswich (Anglia) şi Apollon Limassol (Cipru)”, se arată în comunicatul emis de bucureșteni.
Probleme la Dinamo. Jucătorii așteaptă să li se achite restanțele financiare
Chiar dacă Ionuţ Negoiţă a anunţat că dacă într-o lună nu găseşte cumpărător viitorul clubului e sumbru, până la sfârșitul zilei de azi fotbaliştii vor primi o parte din bani.
"Jucătorilor, când le spui adevărul, înţeleg. Până mâine îşi vor primi o parte dintre restanţe. Vor rămâne unii cu jumătate de salariu restant, alţii cu un salariu. Stăm bine faţă de alte echipe, să ştii!
Domnul Negoiţă negociază cu mai multe persoane, şi cu suporterii. O să vedeţi că în cel mai scurt timp totul va intra pe făgaşul normal. La echipă nu sunt probleme. Nu poţi să nu fii îngrijorat cu această situaţie la un club mare. Le mulţumesc băieţilor că au înţeles", a declarat Florin Prunea la Digi Sport Matinal.
Etichete: probleme dinamo , kevin bru , kevin bru dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...