Joao Diogo, tot mai departe de Craiova. Părţile nu au ajuns la un numitor comun
11.08.2017, 21:29UPDATE 21:20 Din informaţiile Digi Sport, informaţia oferită de presa portugheză trebuie privită cu un semn de întrebare. Oficialii craioveni şi Joao Diogo au discutat într-adevăr zilele trecute despre un posibil transfer, însă nu s-a ajuns la un acord. Potrivit surselor noastre, în acest moment şansele ca mutarea să se mai facă sunt destul de mici.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ştirea iniţială
Craiova l-a achiziţionat pe Joao Diogo, un fotbalist de 29 de ani care a evoluat sezonul trecut pentru Belenenses, anunţă presa lusitană.
"Nu vrem să transferăm doar la număr, avem nevoie de calitate", spunea săptămâna trecută Marcel Popescu, preşedintele oltenilor. Iar Joao Diogo, fundaşul dreapta adus astăzi, va aduce plus - valoare în lot, cel puţin dacă este să ne raportăm la cartea lui de vizită.
Un produs al lui Maritimo, lusitanul a ajuns stagiunea trecută la Beleneses. S-a impus imediat, bifând 36 de meciuri şi un gol. Chiar dacă formaţia portugheză şi-a manifestat dorinţa de a-i prelungi contractul, Diogo a aşteptat o ofertă mai bună.
În cele din urmă, interesul Craiovei şi prezenţa lui Mangia pe banca oltenilor au fost argumente suficiente pentru ca apărătorul de bandă dreaptă să accepte provocarea venită din Liga 1, notează record.pt. Joao Diogo a semnat un contract valabil până în iunie 2019 anunţă sursa citată şi poate fi un câştig important pentru olteni graţie polivalenţei sale. El acoperă orice poziţie pe banda dreaptă, în unele momente interpretând chiar şi rolul de "aripă".
1,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Joao Diogo conform site-ului de specialitate transfermarkt.de.
Etichete: craiova , joao diogo , transfer joao diogo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...