Video Jakolis și-a aflat pedeapsa după eliminarea de la Tg. Mureș. Nici Alexa și Cristescu n-au scăpat
26.10.2016, 15:16Turul campionatului s-a încheiat odată cu finalul etapei cu numărul 13. Arbitrii au avut mult de furcă în această rundă, iar Comisia de Disciplină a FRF a publicat astăzi pedepsele celor eliminați în etapa care s-a încheiat cu partida dintre FC Botoșani și Astra.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jucătorii Marian Cristescu și Antonio Jakolis au primit câte două etape de suspendare și o penalitate de 3.000 de lei, în timp ce antrenorul Dan Alexa a fost suspendat tot două etape, dar amenda pe care e obligat să o plătească este de doar 360 de lei. Acestea sunt de altfel sancțiunile minime pe care le pot primi cei 3.
Minutul 83 al meciului de la Chiajna, dintre Concordia și ACS Poli Timișoara a adus și eliminarea lui Marian Cristescu, la o fază îndelung contestată de gazde. La scorul de 0-0, Cristescu (31 de ani) a primit direct cartonașul roșu din partea arbitrului central Adrian Comănescu, după o intrare asupra lui Novak, în tușă. Atât jucătorul eliminat, cât și colegii săi de la Concordia au protestat îndelung, reclamând că adversarul a simulat și a amplificat excesiv lovitura care nu a avut deloc intensitate.
VIDEO CU ELIMINAREA
Tot roșu direct a văzut și Antonio Jakolis în partida dintre ASA Tg. Mureș și Steaua, încheiată la egalitate 1-1. În minutul 73, mijlocașul adus de Steaua de la CFR Cluj și-a lovit cu cotul un adversar și a plecat mai devreme la cabine.
VIDEO CU ELIMINAREA
Aceeași partidă a adus și eliminarea lui Dan Alexa. Antrenorul mureșenilor a încercat să tragă de timp în finalul partide și a fost trimis în tribune pentru gestul său.
VIDEO CU ELIMINAREA
Iată comunicatul publicat pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal:
Întrunită miercuri, 26.10.2016, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat urmatoarele decizii:
CS Concordia Chiajna vs. CS Pandurii Tg. Jiu – Eliminare – În baza art. 63.1.b + 63.2.4 din RD, se sancționează jucătorul Cristescu Marian (CS Concordia) cu suspendare pentru două jocuri și o penalitate sportivă de 3.000 lei.
AFC ASA 2013 Tg. Mureș vs. FC Steaua – Eliminări - În baza art. 63.1.b + 63.2.4 din RD, se sancționează jucătorul Jakolis Antonio (FC Steaua) cu suspendare pentru două jocuri și o penalitate sportivă de 3.000 lei; În baza art. 53.2 din RD, se sancționează dl. Alexa Dan, antrenor second al AFC ASA 2013 Tg. Mureș, cu suspendare pentru două jocuri și o penalitate sportivă de 360 lei.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: marian cristescu , dan alexa , pedeapsa jakolis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...