Italienii anunță: Rapid și Bari vor să transfere același fotbalist!
articol scris de Digi Sport02.01.2025, 14:42
Mai mulți jucători de la Genoa pot ajunge să joace în România datorită conexiunii dintre Rapid București și echipa din Serie A.
Premier League: Liverpool - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
Serie A: AS Roma - Lazio, duminică, 21:45, DGS 1
Dan Sucu (61 de ani), actualul patron al echipei din Giulești, a cumpărat 77% din acțiunile clubului Genoa, iar o posibilă înțelegere între cele două cluburi ar putea avea loc în mercato-ul din iarnă.
Bari intră în cursă cu Rapid pentru semnătura lui Gaston Pereiro, de la Genoa
Presa din Italia susține că există interes din partea Rapidului, pentru mijlocașul uruguayan Gaston Pereiro, în vârstă de 29 de ani, jucător al echipei Genoa.
Totuși, Pereiro este în prezent în discuții pentru un transfer la un alt club. Conform aceleiași surse, Bari, formație din liga a doua italiană, ar fi în negocieri pentru a-l aduce pe jucător.
"Bari, pe lângă faptul că îl doreşte pe Marcandalli, i-ar fi cerut, de fapt, lui Genoa și informaţii cu privire la mijlocaşul ofensiv Gaston Pereiro. Pereiro se află și în obiectivele echipei Rapid București”, au scris cei de la Calcio Genoa.
Deși Pereiro a ajuns la Genoa în octombrie, acesta a evoluat doar în două meciuri până acum, iar viitorul său la clubul italian rămâne nesigur.
- un milion de euro este cota de piață a lui Gaston Pereiro, conform transfermarkt.com
Etichete: genoa , dan sucu , gaston pereiro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Alexei Bugaev era cândva considerat unul dintre cei mai promițători fundași din Rusia, participând...