Ionuț Stroe a anunțat când s-ar putea relua Liga 1. Ce model a preluat România
21.05.2020, 14:29Suntem din ce în ce mai aproape de a avea din nou fotbal și în România. Ionuț Stroe a confirmat faptul că Liga 1 s-ar putea relua la jumătatea lunii iunie. Toate partidele vor putea fi urmărite pe canalele Digi Sport.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ministrul Tineretului și Sportului a anunțat că meciurile se vor desfășura, după cum era de așteptat, fără spectatori la început. Pe 1 iunie va fi anunțată data exactă când se va relua Liga 1.
”Competiţia va fi posibilă în România atunci când epidemia ne-o va permite, pentru că acest virus a închis sportul, nu Guvernul sau vreo altă instituţie. Probabil că jumătatea lunii iunie va fi această dată, o vom anunţa până pe 1 iunie, ca să existe perspectivă, să existe un orizont de timp de pregătire şi de a pune la punct toate detaliile pentru a reporni competiţia într-un mod foarte sigur.
Reluarea competiţiilor este mult aşteptată şi de spectatori, bineînţeles, dar pentru faza de început va trebui să ne mulţumim din faţa televizoarelor. Riscul epidemiologic este foarte mare, luând în considerare şi acest lucru vă spun foarte clar, cel puţin în faza incipentă, ca să asigurăm această revenire la activitatea sportivă treptat, etapizat, o vom face fără spectatori”, a declarat Ionuț Stroe la Digi 24.
Ionuț Stroe: ”Discuțiile despre fotbal au avut în vedere asigurarea pe o lună a păregătirii”
”În momentul de faţă, au posibilitatea echipele profesioniste şi toţi sportivii care doresc să se pregătească pentru eventuale competiţii, dar în faza a doua vom avansa şi cu aceste reguli care să permită desfăşurarea în cel mai sigur şi protejat mod a competiţiilor sportive.
Eu nu aş avansa date în momentul de faţă pentru că e oarecum riscant pentru o instituţie să facă acest lucru. Discuţiile despre fotbal au avut în vedere asigurarea pentru o lună a activităţii de pregătire ca să poată să înceapă campionatul, urmând ca din a doua jumătate a lunii iunie să putem permite şi competiţiile”, a mai spus Stroe.
România a preluat modelul Germaniei
Ministrul Tineretului și Sportului a dezvăluit că România apreluat modelul din Germania. Meciurile din Bundesliga s-au reluat deja și pot fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport.
”România are două, trei săptămâni în urma Germaniei, apropo de valul epidemiologic. Am luat un studiu-model existent în Germania, pentru că practic este singura ţară care în momentul acesta a repornit competiţiile sportive cu nişte reguli clar şi bine definite şi în momentul în care am stabilit acel regim de antrenament în cantonament închis, cu izolare şi cu testare, modelul german ne-a fost de folos.
Suntem, din punct de vedere al activităţii sportive, puţin înaintea altor state şi ne pregătim şi noi, cu toate protocoalele şi cu tot cadrul legal care ar trebui să descrie viitoarea competiţie”, a mai spus Stroe.
CFR - FCSB, primul derby de la reluarea Ligii 1
Primul derby de la reluarea campionatului va fi duelul dintre CFR și FCSB, care se va disputa la Cluj. În acest moment, ardelenii sunt pe primul loc, cu 30 de puncte, urmați de echipa lui Becali, cu 26 de puncte.
Liga 1 s-ar putea relua pe 13 iunie. Toate partidele din Liga 1 vor putea fi urmărite pe Digi Sport și digisport.ro, dar și în aplicația Digi Online.
Etichete: reluare liga 1 , ionut stroe , ministru sportului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...