Video Ionuț Popa crede că arbitrajul e de vină că a pierdut cu 5-0: ”Așa e ușor, bați și pe Real Madrid”
25.05.2016, 22:24Ionuț Popa nu a reușit minunea. Poli Timișoara a pierdut, 0-5, la Voluntari, și e retrogradată. Totuși, tehnicianul oaspeților e de părere că arbitrajul a influențat decisiv scorul: ”Dacă jucam în zece oameni dar cu un arbitraj corect, nu pierdeam azi”.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Felicitări pentru joc, pentru arbitraj și cam atât. Am văzut fotbal la viața mea, nu se poate așa ceva. Dar, mă rog, nu eu judec. Dacă cei din Comisia de Arbitri nu iau măsuri, fotbalul nostru e o nulitate. În mod cert arbitrajul a influențat rezultatul. Nu am zis nimic, dar ei au avut în prima repriză o singură ocazie, noi am avut trei. În repriza a doua, am avut două ocazii rarisime. A venit acel 11 metri care a fost fault în atac. Apoi a venit eliminarea lui Cânu, care a schimbat jocul... Se vede de la o poștă. Așa e ușor să câștigi, îi bați și pe Real Madrid așa”, a răbufnit Ionuț Popa la finalul partidei.
Antrenorul bănățenilor nu știe dacă mai poate strânge de o echipă la ultimul meci al sezonului, cu CSMS Iași, de pe teren propriu.
„Ultimul joc va fi o problemă pentru noi. Azi am deplasat 15 jucători. Din aceștia 15, la meciul cu Iașiul, vor lipsi 5. Doi eliminați și trei care au primit cartonașe galbene. Exact jucătorii care erau la un galben de eliminare au primit cartonașe. Nu știu cum s-a întâmplat așa. Ghinion!”, a mai spus Popa.
Etichete: liga 1 , video , arbitraj , ionut popa , declaratii , acuzatii , voluntari-poli 5-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...