Ionuț Panțîru de la FCSB încă se resimte, după accidentarea din 2021: ”Există o diferență”
articol scris de Digi Sport04.08.2024, 17:47
Ionuț Panțîru (28 de ani) mai are contract până în decembrie cu FCSB, iar în actualul sezon a bifat 45 de minute pentru ”roș-albaștri”.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ionuț Panțiru a început să bifeze minute pe teren la FCSB, după accidentarea gravă suferită în primăvara anului 2021, la un meci cu Sepsi, scor 1-0.
Ionuț Panțîru nu e 100%: ”Vom începe să lucrăm cu o tehnologie nouă”
Fabius Antal, cel care se ocupă în această perioadă de Ionuț Panțîru, a transmis că fotbalistul are încă mici probleme din cauza inactivității, astfel că va începe să lucreze cu o nouă tehnologie pentru a-i ”stimula dezvoltarea musculară și a restabili echilibrul necesar”.
”Ionuț Panțîru a avut parte de o accidentare gravă. Inițial, mulți au spus că revenirea sa în fotbal va fi imposibilă. Totuși, datorită ambiției sale, disciplinei și pasiunii profunde pentru fotbal, a reușit să revină pe gazon și acum se simte foarte bine.
Deși există încă o diferență de masă musculară între membrele inferioare, vom începe să lucrăm cu o tehnologie nouă pentru a stimula dezvoltarea musculară și a restabili echilibrul necesar. Din punctul nostru de vedere, Ionuț este extrem de pregătit și dedicat, iubind fotbalul și oferind tot ce poate mai bun.
Prin colaborarea cu noi, ‘Panți’ își dorește să-și atingă noi obiective de performanță, să-și optimizeze nivelul de energie, rezistența și prevenirea accidentărilor. Ne concentrăm pe un plan personalizat de recuperare și pregătire pentru a-l ajuta să-și continue cariera cu succes”, a spus Fabius Antal, specialist în nutriție, pentru Sport pe Surse.
Alexandra Banciu, mesaj emoționant pentru soțul ei, Ionuț Panțîru
Galerie Foto
Pe 22 martie, Panțîru a împlinit 28 de ani, iar soția sa Alexandra i-a transmis un mesaj emoționant.
”28. Poate genunchii tăi au 38 , poate încă sufletul te doare de câte ori a auzit 'nu o să mai joace fotbal niciodată', poate pe umeri te apasă munca fără încetare a ultimilor ani, de speranțe, de agonie, de frică și nesiguranță.
Poate inima ți-a plâns în multe momente. Poate ai simțit nedreptate și te-ai întrebat 'de ce, eu ?', 'de ce, mie'. Poate nu ai meritat tot chinul, toată durerea sau poate toate au fost parte din planul măreț al Domnului.
Știu că anii ăștia atârnă greu și mai știu că tot ce urmează pentru tine e să aduni roadele, să te bucuri de fiecare moment măreț ce ți se pregătește!
Ambiția ta e molipsitoare, curajul tău, bunătatea ta și pasiunea pentru fotbal te definesc. Eu, iubirea mea, îți doresc să fii sănătos, să-ți lași sufletul să viseze, să te bucuri de fiecare zi ce îți este dată, să fii cea mai bună versiune a ta.
Noi , familia ta îți mulțumim, te apreciem, te iubim și te susținem necondiționat. La mulți ani, Ionuț!”, a fost mesajul postat de Alexandra, pe contul ei de Instagram.
Etichete: ionut pantiru , ionut pantiru fcsb , fabius antal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...