Ionuț Lupescu, dispus să cumpere Dinamo! Singura condiție care trebuie îndeplinită: ”Asta este problema”
articol scris de Digi Sport24.05.2021, 11:07
În urmă cu mai puțin de un an, pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo a fost achiziționat de Pablo Cortacero, care a venit cu un proiect ambițios și promisiuni imense, dar totul s-a dovedit un fiasco.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși a adus jucători pe salarii mari, Pablo Cortacero nu a virat în conturile clubului niciun ban, în afara celor 500.000 de euro plătiți înainte să preia pachetul de acțiuni de la Ionuț Negoiță. În ciuda absenței sale din viața echipei, totală în ultimele luni, spaniolul nu este dispus, totuși, să renunțe la club, deși interes din alte părți ar exista.
Ionuț Lupescu, dispus să cumpere Dinamo
Unul dintre cei care ar fi interesați să preia pachetul majoritar de acțiuni al lui Dinamo este Ionuț Lupescu, fostul mare internațional român, consacrat în ”Ștefan cel Mare” ca jucător, care este membru în programul ”DDB”.
Actualul director tehnic al Federației de Fotbal din Arabia Saudită a anunțat că ar fi dispus să cumpere acțiunile de la Pablo Cortacero, proiect în care s-ar implica alături de foști colegi.
”Problema este destul de simplă și complicată în același timp, în sensul că trebuie să se știe foarte bine care este structura corectă a acționariatului. Nu este posibil ca cineva care are 72% din acțiuni să plătească 500.000 de euro (n.r. Pablo Cortacero), iar DDB-ul, care a dat aproape 2.000.000 de euro, să aibă 20%. Nu este normal!
Toată lumea este nemulțumită de așa-zișii investitori sau patroni spanioli, care au adus haos la Dinamo. Din cauza lor urmează să fie făcute plăți pentru jucătorii care au fost la Dinamo, în special spanioli, deci datoriile vin, asta este marea problemă.
Toată lumea vrea să scape de Cortacero. Dacă omul vinde, suntem destui care putem să cumpărăm acțiunile. Dacă e, cumpăra eu cu alți doi-trei colegi de-ai mei. Cu siguranță găsim, nu asta este problema. Problema este că nu putem fi investitori, una este să fii proprietar și alta e să fii investitor.
Dacă acest om ar vinde acțiunile, atunci am fi oameni care au jucat la Dinamo dispuși să fim proprietari împreună cu DDB-ul. Trebuie să se găsească o soluție, acest personaj să dorească să scape de acțiuni. Suntem destul care putem să luăm procentele, problema este că nu putem fi investitori”, a declarat Ionuț Lupescu, potrivit Sport.ro.
În ciuda problemelor cauzate de acționariatul spaniol, Dinamo a rezistat pe ”linia de plutire” atât din punct de vedere financiar, datorită implicării suporterilor, cât și sportiv, echipa lui Dușan Uhrin reușind să evite chiar și locul de baraj, realizare ce părea puțin probabilă la finalul etapei a treia din play-out, când formația din ”Ștefan cel Mare” bifase al 13-lea meci consecutiv în Liga 1 fără victorie.
Etichete: ionut lupescu , actiuni dinamo , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...