Ionuț Lupescu a spus greșeala majoră pe care a făcut-o Dinamo în această iarnă
articol scris de Digi Sport30.01.2024, 21:14
Chiar și după pauza de iarnă, Dinamo București nu a reușit să obțină rezultate favorabile în SuperLiga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astfel, în cele două etape de campionat ”scurse” după reluarea competiției, ”Câinii Roșii” au înregistrat două înfrângeri: 0-1 cu Petrolul Ploiești, în deplasare, și 1-2, pe teren propriu, cu Rapid București.
În acest context, unul dintre foști jucători emblematici ai ”alb-roșiilor” a subliniat greșeala majoră pe care a făcut-o conducerea lui Dinamo în această iarnă și care, mai mult sau mai puțin, a contribuit la obținerea unor rezultate nesatisfăcătoare în cele două partide.
Ionuț Lupescu: ”S-au făcut transferuri destul de târziu, în grabă”
Ionuț Lupescu (55 de ani), fostul mijlocaș al celor de la Dinamo, a subliniat că jucătorii transferați în această iarnă de oficialii formației din Ștefan cel Mare s-au alăturat mult prea târziu lotului pregătit de Zeljko Kopic.
De asemenea, Lupescu a susținut că salvarea de la retrogradare devine o misiune din ce în ce mai grea pentru formația ”alb-roșie”.
”Devine din ce în ce mai grea situația pentru noi. S-au făcut câteva transferuri care după părerea mea sunt destul de târziu făcute, făcute în graba, puțin neprofesionist.
Meciuri mai sunt, dar important este să ia punctele necesare. Iașiul a câștigat (n.r. cu Universitatea Cluj), va fi foarte greu”, a spus Lupescu, pentru Sport.ro.
În această iarnă, Dinamo i-a transferat pe Petru Neagu (24 de ani), Dorian Răilean (30 de ani), Domagoj Pavicic (29 de ani), Eddy Gnahore (30 de ani), Darko Velkovski (28 de ani) și Georgi Milanov (31 de ani).
În prezent, Dinamo București se află pe locul al 15-lea în SuperLigă (penultimul), cu 16 puncte acumulate după 23 de etape, la 11 puncte distanță de formația aflată în afara locurilor retrogradabile, UTA Arad (locul 12, cu 27 de puncte).
VIDEO Rezumat Dinamo - Rapid, scor 1-2
Etichete: dinamo bucuresti , transferuri dinamo , ionut lupescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...