Ionel Ganea, în conflict deschis cu administratorul judiciar. "Ne minte mereu!"
31.08.2013, 14:34De un an, conflictele și tensiunile din jurul clubului Universitatea Cluj curg fără oprire.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul ardelenilor, Ionel Ganea, a ajuns la capătul rădării în relația cu administratorul judiciar al clubului aflat în insolvență, după ce Marieta Anastasescu i-a dezvăluit clauza de reziliere a contractului, în valoare de 100.000 de euro.
Ganea a răbufnit, acuzând că a fost încălcată clauza de confidențialitate și a spus că, atunci când a fost încheiată convenția, administratorul judiciar nu a avut acordul creditorilor.
Mai mult, tehnicianul a acuzat Comitetul Creditorilor că, deși echipa a terminat pe un loc care să o mențină în Liga 1 și chiar a obținut licența pentru primul eșalon, după ce fusesese retrogradată forțat, jucătorii nu au primit primele de obiectiv promise. 1,8 milioane de euro reprezintă suma din drepturile de televizare care îi revine Universității Cluj, pentru clasarea pe locul al 12-lea în sezonul trecut de Liga 1.
"Vrea să fiu dat afară? Nu-i o problemă, dar să nu vină ea, care n-a făcut nimic în fotbal să-şi dea cu părerea. Am înţeles că a spus şi că trebuie să fie 25 de jucători în lot. De unde ştie ea câţi trebuie să fie? Să vină ea, să antreneze o dată, să vadă cum e! Acea clauză este una reciprocă. Şi eu trebuie să dau 100.000 de euro dacă demisionez. Nu trebuia să devină publică. S-a încălcat o clauza de confidenţialitate. Nu înţeleg de ce administratorul judiciar face afirmaţii la adresa mea. În primul rând, a făcut o mare eroare, pentru că n-a avut acordul creditorilor când am făcut convenţia", a spus Ionel Ganea, potrivit ProSport.
"Se vrea ca eu să fiu scos ţap ispăşitor, dar ce am făcut eu şi aceşti jucători în 3 luni nu s-a făcut în 7 ani. Prin munca noastră au intrat 1.8 milioane de euro la club, din drepturi tv, iar jucătorilor nu li s-a plătit prima de promovare. Administratorul ne minte mereu. Spune că o să găsim o soluţie, dar nu se face nimic. Cu siguranţă rezultatele erau altele, dacă jucătorii erau plătiţi", a adăugat antrenorul Universitții Cluj.
Etichete: liga 1 , u cluj , universitatea cluj , ionel ganea , ganea u cluj , ganea liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...