Ioan Varga a anunțat ce se întâmplă la CFR Cluj, după vânzarea lui Daniel Bîrligea
articol scris de Digi Sport03.09.2024, 12:43
CFR Cluj a decis să se despartă de mai mulți jucători, după ratarea fazei Conference League, pentru a acoperi găurile financiare din cadrul clubului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Astfel, Ioan Varga, patronul grupării din Gruia, a acceptat să-l vândă pe atacantul Daniel Bîrligea (24 de ani) chiar la rivala FCSB pentru 2,5 milioane de euro, plus 15% dintr-un viitor transfer.
Mai mult, se pare că omul de afaceri din Ardeal i-ar fi trecut pe lista de transferuri și pe Arlind Ajeti, Matija Boben, Anton Kresic și Kader Keita, jucători de pe urma cărora speră să obțină sume importante.
Ioan Varga: ”Nu mai discutăm de veniri”
Deși de la echipă ar urma să plece nu mai puțin de trei titulari (Bîrligea, Boben și Kresic), Ioan Varga a anunțat că la CFR nu va mai fi adus niciun jucător important în această vară.
Patronul grupării ardelene a dat de înțeles că CFR Cluj se va baza, de acum încolo, mai mult pe jucători tineri și pe vânzarea ulterioară a acestora pe sume importante.
”Nu mai discutăm de veniri, numai copii, tineret”, a spus Varga, la Prosport.
În acest moment, CFR Cluj, formație care și-a propus câștigarea campionatului, se află pe locul al 4-lea în SuperLigă, cu 13 puncte acumulate după șapte meciuri. Însă, odată cu eventualele plecări ale fotbaliștilor enumerați anterior, rămâne de văzut dacă echipa din Gruia va mai avea șanse să triumfe în SuperLiga la finalul stagiunii.
Clasamentul Superligii
VIDEO Rezumat Farul Constanța - CFR Cluj, scor 0-3
Etichete: cfr cluj , ioan varga , daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...