Îngrijorarea ”Bursucului” la CFR Cluj. Dan Petrescu: ”Nu e normal și nu îmi place”
articol scris de Digi Sport04.08.2024, 18:09
Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a spus ce-l îngrijorează în această perioadă de vară la gruparea pe care o antrenează.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dan Petrescu se teme că vor mai pleca jucători de la CFR Cluj: ”Nu e normal”
Dan Petrescu este mulțumit în prezent de lotul pe care îl are la dispoziție la CFR Cluj și nu și-ar mai dori ca vreun jucător să plece de sub comanda sa în această perioadă de mercato.
Cu toate acestea, ”Bursucul” este de părere că totuși unii fotbaliști ar putea schimba echipa în această vară.
”În momentul de față cred că suntem bine, dacă nu vor mai fi transferuri. Dar sunt convins că mai pleacă niște jucători de-ai noștri. Simt eu asta. Vreo 2-3 jucători importanți. Atunci va fi greu pentru mine.
Nu aș vrea să mai plece nimeni. Sunt vreo 5 jucători care oricând mă aștept să plece. Nu e normal și nu îmi place, dar ce pot să fac? Trebuie să mă adaptez la ce avem”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
11 plecări de la CFR Cluj
În această vară, nu mai puțin de 11 jucători au plecat de la CFR Cluj:
- Philip Otele
- Cătălin Căbuz
- Cristian Manea
- Durel Avounou
- Petar Mamic
- Isaac Nortey
- David Ciubăncan
- Moussa Samake
- Filippo Falco
- Omar El Kaddouri
- Cristian Bălgrădean
Etichete: dan petrescu , transferuri cfr cluj , dan petrescu cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...