Încă două transferuri anunţate la Dinamo. "Vor veni până vineri"
13.01.2016, 16:37Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a anunţat, miercuri, că până la sfârşitul săptămânii gruparea alb-roşie va mai transfera doi jucători, un român şi un străin, ale căror nume a refuzat să le divulge.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Mai avem lipsă două piese. Dinamo nu are al doilea atacant, pe el îl căutăm şi sperăm să vină până vineri. De fapt, până vineri, până la sfârşitul săptămânii, vor mai veni doi jucători, un român şi un străin", a spus Rednic, prezent, miercuri, la un eveniment organizat de Honda Nord, partenerul de imagine al clubului Dinamo.
Rednic: "Marica să se gândească bine! De câte ori venea în ţară se antrena cu Dinamo"
Rednic a explicat că fundaşul Collins Fai şi mijlocaşul Cosmin Matei vor fi cedaţi altor echipe în această pauză competiţională. "Lui Fai i-am făcut două oferte şi le-a refuzat. Atunci m-am gândit să găsesc o soluţie avantajoasă pentru club, pentru că altfel riscam ca în vară să îl pierdem gratis. Cei de la Standard Liege au venit, l-au plăcut şi şi-au exprimat dorinţa să îl cumpere.
Cu Matei lucrurile sunt clare. În vară am avut o discuţie cu el, i-am oferit şansa de a-şi prelungi contractul, el a refuzat. Am acceptat să mai joace şase luni la noi, dar s-a stabilit clar că va pleca în această iarnă. El pleacă indiferent de situaţie, eu nu mă mai bazez pe el. De plecat nu mai pleacă alţii. Dar dacă pleacă un jucător sau doi, nu înseamnă că Dinamo se dezmembrează. Nu, Dinamo se întăreşte", a adăugat tehnicianul.
Deşi există interes din partea unui club din Turcia, atacantul Harlem Gnohere va pleca doar în condiţii avantajoase pentru Dinamo, susţine Rednic. "Nu îl vindem pe Bizon (n.r. - Harlem Gnohere). Nu e netransferabil, dar îl dăm doar dacă obţinem suma pe care o vrem noi. Iar Patrick Petre rămâne, el semnează azi prelungirea contractului. Mai mult ca sigur semnează", a menţionat antrenorul.
Referitor la faptul că Dinamo va întâlni Steaua în semifinalele Cupei României, Rednic a afirmat: "Mie chiar îmi place să joc cu Steaua. De fiecare dată când am jucat cu ei eu nu am pierdut".
Ce transferuri a făcut Dinamo până acum
Veniri: Valentin Lazăr (Chiajna), Victor Rîmniceanu (Viitorul), Patrick Ekeng (Cordoba), Vlad Olteanu (FC Brașov), Sergiu Hanca (ASA Tg. Mureş)
Plecări: Fai (Standard Liege), Patrice Feussi (Chiajna), Bogdan Gavrilă (FC Botoșani), Gabriel Abraham, Antonio Ghomsi, Aljosa Vojnovic, Ricky van Haaren, Gezim Shalaj (contracte reziliate)
Etichete: dinamo , transferuri , jucatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...