În spatele "mărinimiei" lui Copos se ascunde falimentul
21.05.2013, 17:52Multă lume şi-a spus, după anunţul lui George Copos că va "ceda suporterilor cu titlu gratuit toate cele 5,5 milioane de acţiuni ale clubului Rapid", că patronul giuleştenilor are suflet bun. Chiar şi cei mai înverşunaţi adversari ai lui George Copos au avut un moment de ezitare.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Numai că aprofundarea problemei dezvăluie o altă faţă a situaţiei. Una care, de fapt, are toate şansele să ducă spre faliment trupa lui Marian Rada. Pentru că dacă suporterii vor lua acţiunile este imposibil să poată acoperi găurile financiare în aşa fel încât planul de reorganizare să fie aprobat de judecătorul sindic.
Indiferent câtă bunăvoinţă ar avea fanii vişiniilor, în România este puţin probabil să strângi din donaţii în jur de patru milioane de euro. Pentru că la atât se ridică creanţele pe care Rapid trebuie să le achite în prima fază. Cam 600.000 de euro înseamnă salariile restante pe trei luni ale actualei echipe, plus 3,4 milioane de euro trecuţi în planul de reorganizare ca datorii clare care trebuie stinse de-a lungul insolvenţei.
Iar cei care ar fi dispuşi să cumpere acţiunile, ce garanţie ar putea avea că de banii lor nu se va alege praful?
Aşa că George Copos pierde banii pe care i-a investit la club, dar nu mai dă măcar patru milioane de euro pentru a obţine aprobarea planului. Acesta este motivul real pentru care Copos cedează gratuit totul.
În concluzie, mărinimia lui Copos nu este chiar dezinteresată. Galeria Rapidului a pus la cale o întâlnire a câtorva zeci de suporteri cu bani care ar fi dispuşi că investească (citeşte amănunte AICI). Numai că, pe lângă problema banilor, timpul este un alt adversar dur al celor care vor să ţină Rapidul în viaţă. Până se înfiinţează noua societate, până vor fi preluate activul şi pasivul unui club ca Rapid, e posibil ca termenul de 14 septembrie anunţat de Tribunalul Bucureşti pentru analizarea dosarului să fie mult, mult prea scurt.
Singurul câştig, dacă mai poate fi vorba despre aşa ceva într-o astfel de situaţie, este că viitoarea societate ar putea prelua palmaresul şi culorile. Dar din liga a V-a!
Etichete: rapid , copos rapid , retrogradare rapid , bani rapid , rapid insolventa , datorii rapid , rapid faliment , copos dosar transferuri insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...