"Are multe oferte". Impresarul lui Penedo a vorbit despre plecarea portarului de la Dinamo
11.12.2018, 17:29Jaime Penedo este al zecelea jucător de care Dinamo s-a despărțit în această iarnă, iar impresarul său a ținut să precizeze că portarul are deja oferte, cu toate că are 37 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Rezilierea a fost de comun acord, azi am încheiat un capitol. Rămăsese să vedem în iarnă ce facem, suntem în decembrie... A fost o onoare să lucrăm cu Jaime, mai avem nişte proiecte în derulare cu el în Panama, vom lucra acolo. Avem oferte, dar îşi va lua o mică pauză. Avem oferte din Major League Soccer (n. red - prima ligă din SUA) şi din zona Americii Latine, dar, momentan, se gândeşte să ia o pauză.
Am avut oferte în vară, dar el a ales să rămână la Dinamo şi nu regretă nimic. A fost o perioadă frumoasă, îi mulţumim clubului pentru această experienţă. Şi eu, şi Penedo am colaborat bine cu Dinamo. Sâmbătă va pleca din România, vineri vom lua masa pentru a ne lua la revedere de la el", a declarat Mihai Stan, pentru sport.ro
Cifrele lui Penedo la Dinamo
- Portarul din Panama a ajuns la Dinamo în iulie 2016 și a câștigat Cupa Ligii anul trecut, în tricoul alb-roșu, fiind unul dintre cei mai buni portari străini din istoria echipei din Ștefan cel Mare.
- Fostul portar al dinamoviștilor și-a început cariera la Estudiantes de Panama și a mai evoluat pentru Club Deportivo Plaza Amador, Club Deportivo Arabe Unido (toate din Panama), Cagliari (Italia), Osasuna B (Spania), Club Social Deportivo Municipal (Guatemala), LA Galaxy (SUA) și Deportivo Saprissa (Costa Rica).
- 73 de meciuri a apărat Penedo pentru echipa din Ștefan cel Mare în toate competițiile, Liga 1 (66), Cupa României (1), Cupa Ligii (4) și Europa League (2).
- Dinamovistul a fost singurul reprezentant al campionatului intern la Mondialul din Rusia, din acest an, fiind integralist în toate meciurile naționalei Panama în grupă cu Belgia, Anglia și Tunisia.
- 133 de selecții a adunat Penedo pentru naționala Panama. După o carieră impresionantă, Panedo și-a anunțat retragerea de la naționala statului Panama la finalul Mondialului din Rusia.
"Nu voi uita niciodată anii pe care i-am petrecut la Dinamo, sunt mândru de ceea ce am realizat aici. Le mulțumesc clubului, colegilor, antrenorilor și suporterilor dinamoviști pentru această perioadă minunată din viața mea! Inima mea bate pentru tine, Dinamo!", a declarat Penedo pentru site-ul oficial al clubului.
Etichete: transferuri dinamo , jaime penedo , penedo , penedo dinamo , oferta penedo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...