Exclusiv Ilie Dumitrescu a dat verdictul după FCSB - Poli Iași! ”Eroarea” comisă de Gigi Becali: ”Nu i-a mai ieșit”
articol scris de Digi Sport18.08.2024, 01:10
FCSB a fost învinsă pe teren propriu de Poli Iași, scor 0-1, în runda cu numărul 6 a SuperLigii.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 27 și i-a purtat semnătura lui Bordeianu. Șutul mijlocașului celor de la Poli Iași a fost deviat de Panțîru, iar Târnovanu a fost păcălit de traiectoria mingii. Aproximativ 10 minute mai târziu, FCSB a rămas în inferioritate numerică.
Ilie Dumitrescu, după FCSB - Poli Iași: ”Eu nu i-aș fi schimbat pe Ștefănescu și Băluță”
Darius Olaru a văzut cartonașul roșu direct, după intervenția VAR-ului. Centralul Ionuț Coza, care inițial îi arătase doar galben căpitanului campioanei, a revăzut faza, și-a schimbat decizia și l-a eliminat pe Olaru.
La pauză, FCSB a făcut nu mai puțin de 4 schimbări: Mihai Ștefănescu, Alexandru Băluță, Mihai Lixandru și Alexandru Pantea au fost înlocuiți de David Miculescu, William Baeten, Baba Alhassan și Octavian Popescu. În plus, în minutul 62, Florin Tănase i-a luat locul lui Daniel Popa.
Ilie Dumitrescu a analizat disputa din Ghencea și a transmis că înlocuirile efectuate de staff-ul grupării bucureștene, în colaborare cu Gigi Becali, nu au fost inspirate, în principal pentru că trei dintre cei cinci jucători introduși pe teren în repriza a doua nu sunt la un nivel fizic ridicat.
Mai mult, ”Mister” a afirmat că, în cazul în care ar fi fost în locul patronului roș-albaștrilor, nu ar fi schimbat atacanții laterali, Băluță și Ștefănescu, la pauză, ci ar fi încercat alte mutări.
”E greu cu un om în minus. A fost o singură ocazie importantă de gol, centrarea lui Tavi Popescu pentru Baeten, a trimis cu capul, dar a scos Fernandez, care a făcut un meci foarte bun. Ocaziile mari le-au aparținut tot ieșenilor. Este un început ezitant al FCSB-ului în campionat.
Foarte, foarte puțin. Baba Alhassan și Șut au împins jocul cât au putut. Tavi Popescu nu are meciuri, Baeten nu are o pregătire fizică foarte bună, deși interpretează bine anumite momente. Tănase e la început și el, se vede că are calitate, dar nu e în vână, nu e în formă.
Eu nu aș fi schimbat la Băluță și Ștefănescu, aș fi mutat în altă zonă. E complicat, să știi că au fost expuși în apărare. Cine a intrat nu a adus un plus, chiar dacă au venit 4 jucători de pe bancă.
Poate intram cu Miculescu prima dată, după care pe final cu Tănase. Nu direct așa. I-a ieșit schimbarea aia cu Baeten în meciul cu Maccabi, în seara asta nu a mai ieșit”, a transmis Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.
VIDEO Rezumat FCSB - Poli Iași 0-1
Etichete: gigi becali , ilie dumitrescu , schimbari fcsb , fcsb poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...