”Îl știu pe Andrea Compagno din Liga 2. Nu prea juca”. Planează îndoiala asupra atacantului de la FCSB
articol scris de Digi Sport31.08.2022, 14:41
Andrea Compagno (26 de ani) s-a transferat la FCSB, însă tot mai multă lume se îndoiește că acesta va oferi un randament bun, așa cum se așteaptă toată lumea, începând de la patronul Gigi Becali, până la ultimul suporter al formației ”roș-albastre”.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ovidiu Herea (37 de ani) l-a avut adversar pe Andrea Compagno în urmă cu două sezoane, pe vremea când Metaloglobus și U Craiova 1948 se duelau în Liga 2, însă nu a fost deloc impresionat de atacantul italian.
Ovidiu Herea, despre Andrea Compagno: ”Îl știu de la Liga 2. Nu prea juca”
Mai mult, fostul jucător de la Rapid remarca faptul că, pe atunci, Compagno nici nu era titular pentru olteni și nimic nu preconiza traseul său ulterior.
Ovidiu Herea apreciază faptul că Andrea Compagno se află într-o formă sportivă bună, însă nu știe dacă acesta se va plia pe jocul echipei antrenate de Nicolae Dică. Mai degrabă, se îndoiește de faptul că Andrea Compagno va reuși să se adapteze.
”Eu îl știu pe Compagno din liga a doua! Nu prea juca. Pentru mine, a fost o surpriză plăcută în Liga 1. Este un atacant în formă, dar nu știu cât se va plia pe jocul celor de la FCSB. Este un jucător masiv, de careu și nu știu cum se va integra”, a declarat Ovidiu Herea, conform prosport.ro.
Andrea Compagno, gata de debutul la FCSB
Andrea Compagno a semnat un contract pe doi ani cu FCSB și va purta tricoul cu numărul 96.
- 1,5 milioane de euro a virat Gigi Becali către omologul său de la U Craiova 1948, Adrian Mititelu, pentru acest transfer.
Andrea Compagno ar putea să debuteze în meciul Farul – FCSB, programat miercuri, 31 august, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1, în etapa a opta din Liga 1.
Etichete: ovidiu herea , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut imagini filmate chiar înaintea tragediei aviatice din Kazahstan. Un supraviețuitor a...