”I-au dat 9 etape de suspendare! Nu știu dacă a fost mare pedeapsa!”. Ce spune Mihăilă despre Rus, cel care l-a accidentat
23.11.2018, 18:15Valentin Mihăilă (18 ani), mijlocașul celor de la U Craiova, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu îl învinovăţeşte pe Laurenţiu Rus, jucătorul formaţiei CSM Poli Iaşi, pentru accidentarea din meciul direct din 2 noiembrie, Poli Iași - U Craiova, scor 0-3, precizând că vorbeşte săptămânal cu acesta.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Galerie Foto
"Sunt foarte bine după acea accidentare, nu mai am nicio problemă acum. Am fost la naţională, am jucat acolo şi nu a fost niciun fel de problemă. Aşa că sunt apt să intru în teren. Ăsta este fotbalul, e un sport în care au loc contacte. Nu vreau să-l învinovăţesc pe Rus de ceva. Rus vorbeşte mereu cu mine, săptămână de săptămână îmi scrie ca să vadă dacă sunt bine. Lui i-au dat 9 etape de suspendare, au trecut deja 2. Nu ştiu dacă a fost mare sau mică pedeapsa. Nu mă interesează, vreau să trec peste acest subiect", a spus Mihăilă, lovit cu pumnul în maxilar de Rus la meciul respectiv.
În ceea ce priveşte meciul formaţiei sale cu FC Botoşani de luni, 26 noiembrie, ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, Mihăilă a afirmat că îşi doreşte o victorie la scor. "Sper să dăm cât mai multe goluri şi să batem la scor la Botoşani. Eu îmi doresc să îmi ajut echipa cât pot", a mai spus Mihăilă.
Ce s-a întâmplat la meciul Poli Iași - U Craiova 1948 0-3
După numai 10 minute ale meciului din Copou, fundașul dreapta l-a lovit cu antebrațul în gât pe tânărul Mihăilă. Mijlocașul de 18 ani al Craiovei s-a prăbușit ca secerat la pământ, iar ambulanța a intrat pe teren. Timp de o jumătate de oră, medicii i-au acordat îngrijiri medicale lui Mihăilă, iar apoi l-au transportat la spital pentru investigaţii amănunţite.
Pentru atacul asupra adversarului, Laurențiu Rus a primit direct cartonașul roșu din partea arbitrului Andrei Chivulete.
Video cu faza în care Rus l-a faultat dur pe Valentin Mihăilă
Etichete: laurentiu rus , valentin mihaila , meciuri craiova , meciuri iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...